Anumite inițiative legislative pe zona consumatorilor și modul în care sunt promovate pot afecta disciplina financiară și transmite mesaje eronate despre practicile băncilor. Acesta este unul dintre mesajele cheie cuprinse în Barometrul bancar ARB & EY, instrument care indică aşteptările bancherilor privind implicațiile iniţiativelor legislative asupra instituțiilor pe care le conduc.
Comunitatea bancară din România apreciază că, mai ales în contextul financiar internaţional actual, se recomandă menţinerea încrederii într-un climat investiţional propice creşterii intermedierii financiare de care să beneficieze populaţia, companiile şi statul român, astfel încât să contribuie la dezvoltarea economică a României şi la creşterea nivelului de trai al fiecărui consumator în parte. Intermedierea financiară se plasează la 31,7% în anul 2014, calculată ca pondere a creditului acordat sectorului privat în PIB, în scădere faţă de nivelul înregistrat în anul 2011 de 39,5%.
Având în vedere eforturile comunităţii bancare din România de a contracara efectele unei comunicări ofesive împotriva băncilor de natură să dăuneze bunului mers al activitaţii instituţiilor de credit şi economiei României în ansamblu, apreciem că se impune abținerea de la promovarea unor inițiative legislative care pot afecta disciplina de plată care nu sunt în concordanţă cu reglementările europene.
Asociația Română a Băncilor solicită ca directivele europene să fie transpuse în legislația naţională conform prevederilor aprobate de reglementatorii europeni și în spiritul gândit de emitenți. Extinderea nerezonabilă a sferei de aplicare a legislației europene ar induce un decalaj îngrijorator în ceea ce privește practicile bancare din România față de celelalte state europene unde autoritățile se limitează strict la prevederile directivelor aprobate de legislativul european, inclusiv la nivel de costuri suportate de sistemul bancar.
În România se înregistrează o particularitate, cea în care anumite directive pe zona consumatorilor sunt transpuse sau cel puţin se încearcă să se transpună contrar prevederilor aprobate de reglementatorii europeni, ceea ce duce la aşteptări nerealiste din partea clienţilor.
Promovarea în spaţiul public a unor iniţiative legislative sau adaptări ale directivelor europene în discordanţă cu textul propus la nivelul Uniunii Europene afectează negativ disciplina de plată, imaginea şi încrederea în sistemul bancar.
Un exemplu în acest sens este proiectul de Lege privind contractele de credit pentru consumatori garantate cu bunuri imobile, iniţiat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), de transpunere a Directivei 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale. Propunerile avansate de comunitatea bancară autorităţilor au în vedere transpunerea completă și corectă a dispozițiilor obligatorii din Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale, prin care să se țină cont de interesele tuturor părților implicate, inclusiv ale creditorilor. Considerăm că reglementarea restrictivă reieșită din dispozițiile proiectului de transpunere a Directivei în ceea ce privește acele aspecte lăsate la latitudinea statelor membre ar trebui să aibă ca fundament o analiză de impact prealabilă şi detaliată. Solicităm respectarea prevederilor Directivei privind aplicarea la contractele încheiate după data de 21 martie 2016. Trebuie să transpară fără echivoc ideea că legea care transpune directiva se aplică exclusiv contractelor de credit încheiate după această dată având in vedere că prevederile directivei interzic aplicarea la contractele existente înainte de 21 martie 2016. Comunitatea bancară suţine alinierea prevederilor la cadrul european privind returnarea sau transferul către creditor al garanției sau al veniturilor obținute din vânzarea garanției, în sensul de a nu obliga creditorul ca returnarea sau transferul garanției sau al veniturilor obținute din vânzarea garanției să fie suficiente pentru rambursarea totală a creditului, indiferent dacă acoperă costurile sau nu. Faptul că restul de creanță ce nu a putut fi acoperită din valorificarea bunului este considerată stinsă prin efectul legii echivalează cu o expropriere a creditorului fără compensație sau vreo justificare obiectivă. ARB susţine menţinerea libertăţii băncilor de a se adapta la condiţiile pieţei şi eliminarea obligativităţii reducerilor de costuri.
Stabilirea obligației creditorului de a reduce costurile ori de câte ori rata de schimb valutar înregistrează fluctuații egale sau mai mari de 20% este excesivă. Acest mecanism reprezintă o limitare nejustificată a principiului libertății contractuale consacrat de dispozitiile art. 1169 Cod civil și a libertății de stabilire a prețurilor de către creditori în concordanță cu principiile unei economii de piață. Creditorii trebuie să se adapteze condițiilor din piața financiară, fluctuațiile de curs fiind independente de voința acestora.
Ar fi amenințată capacitatea instituțiilor de credit de a mai acorda credite populației pentru cumpărarea de locuințe, împrumuturi de altfel necesare dezvoltării economice. De asemenea, ar fi descurajate şi programele de stat privind achiziţia/ construcţia de locuinţe (programul Prima Casă). Ar putea afecta percepția asupra riscului de țară, costul de finanțare al entităților private locale, cât și costul de finanțare al statului în ansamblul său.
Un exemplu de transpunere excesivă a unei directive europene (Directiva 93/13/CEE) este Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive modificată. O astfel de transpunere, fără asigurarea respectării principiului neretroactivității legii, este de natură să dăuneze bunului mers al activitaţii instituţiilor de credit şi economiei României în ansamblu.
Asociaţia Română a Băncilor nu s-a opus și nu se poate opune ca instanțele de judecată să analizeze și să se pronunțe asupra caracterului abuziv al unei clauze în baza prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Demersurile comunităţii bancare din România urmăresc conformarea prevederilor naţionale la dispoziţiile reglementate la nivel european, cu asigurarea respectării principiului neretroactivității legii. Apreciem că se impune aplicarea principiului predictibilităţii legii, securităţii şi stabilităţii rapoartelor juridice, astfel că impactul măsurilor ce pot fi dispuse de instanţă ar trebui să se aplice doar la contractele în curs de derulare încheiate după intrarea în vigoare a modificărilor legii, respectiv după data de 01.10.2013.
Ceea ce pune în discuție întreaga comunitate bancară reprezentată de Asociația Română a Băncilor este prevederea introdusă în Legea 193/2000 prin Legea nr. 76/2012, potrivit căreia instanța – în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract – obligă prestatorul să modifice toate contractele în curs de executare, care nu sunt deduse judecății, indiferent de momentul încheierii acestora. Din practica instanțelor de până în prezent a reieșit că acestea au pronunțat hotărâri diferite în cazuri similare.
Un singur caz pierdut printr-o decizie irevocabilă de către orice bancă poate avea un efect cu potențial devastator asupra întregului portofoliu similar de contracte. În schimb, un caz câștigat de o instituţie va produce efecte doar asupra acelui caz. Acest lucru înseamnă, dacă ne referim în particular la contractele de credit, că dacă o bancă câștigă în 999 de cazuri şi pierde într-unul singur, atunci decizia judecătorească negativă din acest singur caz este de fapt o decizie judecătorească împotriva tuturor contractelor cu clauze similare, chiar şi cele câştigate deja de bancă. Comunitatea bancară solicită asigurarea principilui echității procesului de justiție.
Pe fondul unui context internaţional tensionat, astfel de “adaptări”/ ingerinţe – chiar şi uneori numai la nivel declarativ, pot aduce atingere stabilităţii financiare şi afectează climatul concurenţial în sistemul bancar. În absența unor perspective de stabilitate similare cu cele ale sectoarelor bancare performante din regiune şi în situaţia unor astfel de ingerinţe, capitalul nu are nicio motivație să rămână și cu atât mai puțin să vină în sectorul bancar românesc.
Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar Sistemul bancar românesc finanţează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc. Sectorul bancar din România, care deservește milioane de clienți, s-a dovedit a fi rezilient pe perioada crizei, nefiind nevoie de sprijin din fonduri publice pentru susținerea acestuia.
Ne exprimăm speranța că vom putea identifica o manieră adecvată de a veni în întâmpinarea clienţilor prin adoptarea unei abordări constructive faţă de consumatori, dar fără a aduce atingeri ireversibile situaţiilor financiare ale unor bănci comerciale şi fără a conduce la situaţii şi măsuri de criză în defavoarea economiei României.
Sistemul bancar poate fi un pilon puternic pentru economie, dar necesită certitudine cu privire la legislaţie şi reglementare și o concurență sănătoasă. Aversiunea față de risc a cadrului legislativ pentru bănci poate exercita presiune sau risc în alt sector al economiei.
