Sergiu Oprescu este de meserie inginer de aeronave, promoția 1987. A lucrat în aviaţia utilitară, iar din 1993 s-a angajat ca analist în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior. De acolo a început cariera lui de bancher. De la BRCE a plecat un an mai târziu împreună cu câțiva colegi pentru a pune bazele Băncii Bucureşti, primul proiect de bancă străină care se înfiinţa atunci, ca subsidiară a grupului elen Alpha. Banca București a devenit apoi Alpha Bank. Oprescu a stat de vorbă cu reporterul HotNews despre cei 10 ani de criză, decizii bune și mai puțin bune, despre clienți și toamna fierbinte care urmează în bankingul local.
Rep: Sunteți un om direct, așa că am să vă adresez o întrebare directă: de unde această falie între clienții băncilor și băncile însele?
Sergiu Oprescu: Sub nicio formă nu vreau să evit responsabilitatea băncilor pe acest subiect…
Rep: Adică?
S.O.: Responsabilitatea de care vorbesc s-a manifestat prin promovarea unor practici pe care, cu ochii de azi le putem cataloga ca nefiind etice. Cum spuneam și la început, misconduct-ul în zona bancară este o temă de maximă actualitate și astăzi și o serie întreagă de noi reglementări atât din domeniul bancar cât și din domeniul protecției consumatorului încearcă să o adreseze. Totuși, astăzi situația este mult îmbunătățită, atât prin directive la nivel european transpuse în legislațiile naționale cât și prin reglementările BNR.
Dar nu trebuie să uităm că criza financiară mondială, la care s-a adăugat un nivel scăzut al educației în domeniul financiar – bancar, au erodat încrederea clienților de servicii bancare în instituțiile de credit, creșterea încrederii venind concomitent cu înțelegerea domeniului, a drepturilor, obligațiilor și riscurilor. Această creștere a încrederii se manifestă pe niveluri diferite mai rapid pentru cei cu educație financiară mai mare față de cei cu o educație financiară mai precară, astfel apărând ceea ce se numește „asimetria informațională a încrederii”. Au existat poziționări negative explicite la adresa sistemului bancar de pe piața românească, precum și considerații menite să ducă în derizoriu rolul și importanța sistemului bancar în general….
Rep: Aici vă referiți la…?
S.O.: Cunoaștem cu toții că au fost lansate noi inițiative populiste cu potențial negativ major pentru industrie, dar care au adus capital de imagine inițiatorilor. Cu toate că până la urmă acestea au fost limitate ca efect prin precizări ale Curții Constituționale, în final tot au condus la afectarea încrederii în sistemul bancar.
Noi avem însă o obligație majoră și anume trebuie să redăm locul şi încrederea de care are nevoie societatea cu privire la sistemul bancar, pentru că acesta este un principal contributor și facilitator pentru realizarea bunăstării economice, la nivel naţional și individual.
Am reușit să repoziţionăm sistemul bancar pe partea de creştere a încrederii, pentru că rolul nostru este să finanţăm această creştere a bunăstării economice din societate. Când băncile au o intermediere financiară de doar 26,4%, față de o medie europeană de peste 100%, capacitatea noastră de a implementa bunăstarea economică prin injecţie de credit în interiorul societăţii, adică să finanţăm companiile care funcţionează bine, este foarte mare. În general, există un nivel de intermediere financiară de la un nivel minim către un nivel optim.
Rep: Și noi unde suntem în prezent?
S.O.: Noi suntem, din păcate, pe nivelul minim european. Orice increment de creştere a intermedierii dinspre zona minimă către zona optimă are un impact semnificativ asupra bunăstării economice.
- ”Spațiul așteptărilor iraționale nu face decât să decupleze pe unii consumatori de la realitatea cotidiană, să le creeze propriul spațiu imaginar în care afirmații neancorate economic devin adevăruri absolute”
Rep: Pentru Dvs, care ar fi principala lecție a crizei pe care un bancher ar trebui s-o țină minte?
S.O.: Fluctuațiile ample înregistrate pe zona cursului de schimb și a dobânzilor și modul de percepție al acestui fenomen în rândul consumatorilor ne fac mai precauți în viitor în acordarea de credite. Este ceea ce numim noi conștientizarea riscului valutar și a celui de variație a ratei de dobândă. Și atunci trebuie fim atenți ca să evităm să construim un spațiu al așteptărilor iraționale prin forma în care comunicăm, care se poate transforma foarte ușor într-un cerc vicios al populismului politic. Când oamenii judecă de la nivelul așteptărilor care sunt inflamate de astfel de poziții, fără a avea repere de educație financiară sau de practica bancară europeană, nu au decât de pierdut. Ei devin, încet-încet, din ce în ce mai dezamăgiți și se retrag din relația pe care ar fi putut să o construiască cu banca, să intre în ceea ce se numește excluziune financiară, ceea ce în final poate duce la excluziune socială, cum ne învață Uniunea Europeană.
Rep: Mai exact, vă rog…?
S.O.: Practic, spațiul așteptărilor iraționale nu face decât să decupleze pe unii consumatori de la realitatea cotidiană, să le creeze propriul spațiu imaginar în care afirmații neancorate economic devin adevăruri absolute care în final creează frustrare. Se creează astfel o lume paralelă, care afectează deopotrivă consumatorii și băncile. Formula de a ieși din acest adevărat cerc vicios este educația financiară, care de fapt te duce într-un cerc virtuos, care pleacă de la cunoaștere, trece prin identificarea oportunităților, conduce la acțiune și la realizarea beneficiilor generate de acțiune și în final, printr-un proces de învățare continuă, duce pe un alt prag de cunoaștere.
Rep: M-ați adus în niște ape ăn care îm place să mă scald. În ultima vreme se pune un foarte mare accent pe educația financiară a consumatorilor de servicii financiare. Există opinii potrivit cărora consumatorii nu au nevoie de o cultură financiară foarte solidă. Pe scurt, clientul unei companii aeriene care zboară cu avionul nu trebuie să știe cum funcționează un avion…
S.O.: Îmi place comparația dvs., se pare că aviația are chiar mai multe în comun cu banking-ul decât pare la prima vedere….
- ”Realitatea este ca pasagerul nu trebuie să știe cum zboară avionul, dar el trebuie să aibă încredere în inginerul care l-a proiectat, în specialistul care a calculat aerodinamica acelui avion”
Rep: Dar…?
S.O.: Dar ca să ducem comparația până la capăt, realitatea este ca pasagerul nu trebuie să știe cum zboară avionul, dar el trebuie să aibă încredere în inginerul care l-a proiectat, în specialistul care a calculat aerodinamica acelui avion. Altfel, dacă nu are încredere nu urcă în avion. Ori exact aici este problema în industria noastră. Este atacat în primul rând specialistul pentru a se crea acel spațiu de manevră al promisiunilor populiste. Rolul nostru, al specialiștilor financiari, este să redăm consumatorului încrederea în sistem și în profesie pentru ca el să se urce în acest avion și nu să plece pe jos dintr-o destinație în alta.
Ca atare, într-o abordare pro-activă, la nivelul sectorului bancar, sunt trei piloni pe care ne concentrăm: incluziunea financiară (doar 58% în România în comparație cu peste 90% la nivel european), agenda digitală (ultimul loc în Europa pe baza indicelui DESI, dar cu un loc 2 pe conectivitatea de mare viteză) și educația financiară, unde România ocupă ultimul loc în UE 28 și unde sistemul bancar ar putea avea un impact deosebit în creșterea sustenabilă a nivelului de educație financiara.
Sunt notabile progresele înregistrate în planul educației financiare, în ultimul an, când ARB alături de stakeholderii sistemului financiar au livrat publicului “Manualul practic pentru utilizatorul de servicii financiare”, primul instrument de educație financiară ce conține o sinteză de concepte din piața bancară, piața de capital, asigurări, pensii și leasing. Suntem onorați ca asociație a industriei bancare să fim printre cele cinci instituții, din care patru reprezintă autorități publice, care vor elabora Strategia Națională de Educație Financiară a României.
- ”România are printre cele mai scăzute niveluri ale bunăstării din Uniunea Europeană, iar soluția este tratarea cauzelor care plasează țara noastră pe această poziție”
Acest parteneriat este mai mult decât necesar de vreme de studiile arată că doar 1 din 5 adulți au o înțelegere a produselor financiare de bază, plasând România pe ultimul loc în Europa, cu o rată a educației financiare de 22%. Lipsa educației financiare a populației reprezintă, la rândul său, un obstacol în calea creșterii creditării, dar și a dezvoltării economiei.
Deși în creștere, România are printre cele mai scăzute niveluri ale bunăstării din Uniunea Europeană, iar soluția este tratarea cauzelor care plasează țara noastră pe această poziție. Exprimat în puterea de cumpărare standard PIB/capita a ajuns la 63% în 2017 față de 49% în 2008. În mod evident există loc de îmbunătățire a informațiilor de natură financiară și în rândul angajaților băncilor. De altfel, angajatorii bancari aplică de mai mult timp principiul “LLL” – Life long learning pentru angajații din bănci. Noile reglementări europene vin cu cerințe concrete privind specializarea angajaților băncilor, ca atare este un proces continuu de training în rândul funcționarilor din bănci.
Rep: Era să uit de ce am venit. Venisem să vă întreb dacă băncile românești și-au schimbat cu adevărat modelul de business în ultimii 10 ani…
S.O.: Cred că întrebarea este extrem de pertinentă, dar are o arie de adresabilitate mult mai mare și se poate adresa băncilor în general, nu neapărat particularizat la România. Răspunsul, ca de obicei, este și da și nu, ca atare o să încerc să subliniez și ce s-a schimbat și ce nu. Modelul de business bancar a devenit subiect de reglementare prin analiza BMA introdusă ca cerință de către Autoritatea Bancară Europeană în 2014.
- ”Suntem deja în perioada post easy money, cu consecințele de rigoare care vor urma”
Rep: Ar fi interesant, cred, să vedem ce înțelegem prin model de business?
S.O.: Dacă ne referim la structura bilanțului, spre exemplu ce proporție de business între retail și corporații sau dacă ne referim la structura veniturilor pe categorii de activități (asset management, investment banking, trading, venituri din comisioane, venituri din dobânzi, etc.) o să descoperim schimbări semnificative între profilul băncilor în 2008 și cel de azi. Dar același model de business este influențat și de strategia de business care va ține cont de schimbările de reglementare și de mediul de business în general precum și de toleranța și de apetitul la risc al fiecărei entități în parte. Toate aceste analize se raportează și către băncile centrale și devine din ce în ce mai dificil să se tragă o linie de demarcație între analiza pe care reglementatorii o fac asupra modelului de business (BMA) și sugestia implicită a unui model odată ce această analiză este efectuată.
Rep: Și unde ne aflăm după cei 10 ani…?
S.O.: La un deceniu de la debutul crizei, viteza de creștere a investițiilor și cea a productivității nu au permis majorarea veniturilor pe cap de locuitor la un nivel satisfăcător la nivel mondial. În parte, eficiența implementării reformelor este afectată de lipsa convergenței economice și de decalajele generate de barierele naționale. După criză, s-a adăugat și creșterea protecționismului urmată de perioada easy money. Suntem deja în perioada post easy money, cu consecințele de rigoare care vor urma, cel puțin dacă ne uităm în plan local.
O primă schimbare a venit pe canalul reglementativ prin încercarea autorității bancare de a adresa problemele identificate în timpul crizei, și anume subcapitalizarea sistemului la momentul crizei (la nivel european există capital de rangul 1 de 9% în 2009 față de 14.7% în 2017), apoi nivelul ridicat de neperformanță din bilanțurile băncilor urmată de problema de profitabilitate redusă a sistemelor bancare europene. Acest ultim lucru se vede și dacă ne uităm la majoritatea băncilor europene listate și vedem că media indicatorului de preț /activ net este subunitară, adică 1 EUR depus în capitalul unei bănci valorează mai puțin pentru acționar din momentul în care l-a investit.
Ca atare în zona bancară am asistat la creșterea cerințelor de capital, noi reguli privind lichiditatea cu impact asupra maturității structurii de active, iar evaluarea riscului de credit este mult mai strânsă. Capacitatea băncilor de a face față noilor cerințe în materie de necesar de capital, de lichiditate, de raportări conform noilor reguli este diferențiată, în condițiile în care toate acestea vin cu un cost. Răspunsul băncilor a venit pe de o parte prin reducerea mărimii bilanțurilor, în condițiile consolidării bazei de capital, dar și prin reducerea activităților mai riscante în favoarea activităților de bază, mai puțin riscante. Stocul de credite bancare acordate companiilor non financiare europene a scăzut cu 10% în criză, acest proces fiind înregistrat și în România, dar nu cu aceeași amplitudine. Criza financiară a adus pentru prima oară în discuție posibila stagnare a procesului de globalizare. Fluxurile internaționale de capital au cunoscut un declin accentuat la debutul crizei, semnalizând o anumită reorientare a băncilor europene de la o expansiune internațională către piața domestică de origine, și o revenire moderată în ultimii ani.
A doua schimbare a venit pe canalul tehnologiei și al așteptărilor clienților. Creșterea sistemului bancar din umbră (shadow banking) și a activelor intermediate de acesta a determinat creșterea concurenței în sistemul bancar punând presiune pe profitabilitatea sistemului și solicitând răspunsuri de eficientizare și restructurare, dar și de orientare pe un model de business sustenabil. Am putea spune că este o tendință amplă de digitalizare, dar care nu a condus încă la schimbarea modelului ci mai degrabă la eficientizarea modului de interacțiune cu clienții în era digitală.
A treia schimbare din punctul meu de vedere a venit pe conștientizarea riscului de conformitate care a devenit riscul cu cel mai mare cost în ultima perioadă. Ca atare concepte legate de misconduct, de cultură a riscului, de cultură organizațională etica au devenit subiecte extrem de importante care schimbă din nou modelul de business. Conformitatea capătă valențe dinamice și impune băncilor să facă o analiză de etică bancară în dinamica și posibila evoluție a activității bancare și nu static la momentul deciziei de a introduce un produs sau altul. Acest lucru a fost cu atât mai mult întărit de riscul de legiferare care în anumite țări, inclusiv în România, a căpătat valențe populiste cu efecte pe termen lung.
Rep: Și totuși de ce încă putem afirma ca modelul de business nu s-a schimbat cu adevărat de o maniera radicală?
S.O.: Pentru că în final cea mai mare parte a acestor schimbări de care vorbeam până acum nu sunt transparente clientului, ele sunt făcute în interiorul sistemului și chiar dacă au o influență majoră asupra procesului de business, interacțiunea clientului cu banca se face în linii mari în aceeași manieră. Deci răspunsul pentru marea majoritate a băncilor tradiționale este că deși tehnologia face ca experiența clientului și modul său de interacțiune cu banca să cunoască transformări pozitive semnificative, produsele și serviciile băncilor sunt în linii mari de aceeași natură. Există însă și așa numitele challenger banks care vin să se specializeze pe un produs sau pe un univers restrâns de produse cu modele de business simplificate și cu accent pe experiența clientului. Acestea sunt cu adevărat cele care inovează în banking, dar nu au încă o masă critică.
Rep: Care a fost momentul cel mai dificil prin care ați trecut în perioada crizei trecute?
S.O.: În anul 2008, pe fondul crizei de lichidități, am asistat la o evoluție vertiginoasă a ROBOR. ROBOR la 3 luni a fost cotat, chiar dacă doar pentru o zi, la 49,81%, trendul fiind ulterior de scădere. Acea perioadă a reprezentat un moment tensionat pentru industria bancară. Dobânzile la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei sunt formate pe baza cererii şi a ofertei, prin urmare evoluţia lor este influenţată de o multitudine de factori, atât interni, care ţin de fundamentele economice sau conjuncturali, cât şi externi, iar impactul crizei financiare s-a simțit puternic în perioada aceea.
Rep: Considerați că BNR a făcut tot ceea ce trebuia pentru a sprijini piața bancară care tocmai trecea prin furtună, sau se puteau lua și alte măsuri care să sprijine sectorul financiar?
S.O.: Industria bancară din România a traversat criza financiară globală fără ca statul român să contribuie în niciun fel la eventuala salvare a unor bănci, așa cum a fost cazul în alte 23 de țări membre ale Uniunii Europene. Consider că măsurile aplicate au fost adecvate, iar băncile au răspuns favorabil provocărilor post criză. În ultimii 10 ani, aportul acționarilor la capitalul social al subsidiarelor bancare care operează în România a fost de circa 4 miliarde de euro la nivelul sistemului bancar.
Băncile au aplicat măsuri drastice de reducere a portofoliilor de credite neperformante, fiind în prezent la un sfert din nivelul de neperformanță din urmă cu patru ani, mai exact la 5,71% la jumătatea anului 2018 apropiindu-se semnificativ de media europeană de 4%. Această evoluție a indicatorului de neperformanță situează România pe primul loc în Europa din punct de vedere al scăderii indicatorului de credite neperformante în perioada 2014-2017.
Ne uităm cu interes la măsurile care pot fi adoptate astfel încât piața bancară să poată răspundă cât mai bine așteptărilor.
- O decizie greșită a fost cea legată de creșterea rețelei prin deschiderea unor noi unități în 2008 când poate primele semne ale crizei erau de așteptat. Multe din acele unități nu au avut timpul să crească la o masa critică necesară și au fost închise ulterior
Rep: un exemplu?
S.O.: Un astfel de exemplu este încurajarea unei piețe a dobânzilor fixe pe lei. În contextul în care, începând cu anul 2017, am asistat la schimbarea de trend în ceea ce privește evoluția dobânzilor, în sensul creșterii indicelui ROBOR, ar trebui analizată posibilitatea utilizării mai largi a dobânzilor fixe în activitatea de creditare a persoanelor fizice prin aplicarea de măsuri de încurajare a formării unei piețe a dobânzilor fixe pe lei (produse de hedging, piața de swap).
Astfel, consumatorii ar putea fi protejați suplimentar de riscul de variație a ratei dobânzii prin crearea unor mecanisme de natură să permită stimularea mai amplă a împrumuturilor cu dobânda fixă. De altfel, s-a înregistrat o creștere a creditelor noi acordate cu dobândă fixă, 27% din împrumuturile ipotecare și 79% din creditele de consum acordate ȋn intervalul ianuarie – martie 2018 fiind cu dobândă fixă. Prin comparaţie, doar 6% din creditele ipotecare acordate ȋn perioada similară din 2017 au fost la dobânzi fixe. Considerăm că prin astfel de măsuri, se poate stimula și încuraja apariția unei piețe a dobânzilor fixe utilizate în relația cu consumatorii. În același timp, este nevoie să fie stimulată crearea unei piețe secundare a titlurilor de stat pe diferite maturități și a unei curbe de randament, precum și încurajarea pieței de capital pentru dezvoltarea segmentului de obligațiuni corporative.
Rep: Ați luat vreo decizie de business greșită în perioada 2008-2010, decizie pe care să o regretați și astăzi?
S.O.: O întrebare la care nu se răspunde simplu. Când treci printr-o criză de amplitudinea celei din 2007-2009 nu există să nu ai regrete. Dacă mă gândesc la una care a rămas, aceasta este cea legată de creșterea rețelei prin deschiderea unor noi unități în 2008 când poate primele semne ale crizei erau de așteptat. Multe din acele unități nu au avut timpul să crească la o masa critică necesară și au fost închise ulterior.
Rep: Acum, sistemul bancar se află într-o zonă confortabilă din punct de vedere al profitabilității. Care sunt lucrurile care vă îngrijorează pe viitor?
S.O.: Sistemul bancar național și-a demonstrat în această perioadă reziliența la factorii de risc externi și interni, regăsindu-și profitabilitatea și atractivitatea investițională, având astăzi o stabilitate structurală avansată, fiind în același timp atât unul din cele mai bine capitalizate sisteme bancare europene, dar și unul cu o lichiditate confortabilă. Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar se situează la cel mai ridicat nivel, din cel puțin ultimul deceniu, fiind de 20,07% în luna iunie 2018, în timp ce indicatorul de lichiditate imediată a înregistrat o creștere cu 2 puncte procentuale, fiind de 40%.
Sectorul bancar românesc cunoaște o evoluție pozitivă – atât din perspectiva cifrelor, cât și din perspectiva indicelui de încredere în economie al populației, deși contextul european al ultimilor ani a fost mai puțin prielnic cu băncile. În perspectivă, evoluțiile sistemului bancar ne determină să fim optimiști, dar aș spune de un optimism moderat, precauția fiind determinată de riscul aprobării unor inițiative legislative care nu sunt în linie cu abordarea europeană și care pot afecta creditarea persoanelor fizice și stabilitatea sistemului bancar.
Aceasta ar fi prima provocare. Promovarea acestor inițiative, care în runda a doua produc o serie de efecte pe care nu le dorește nimeni, intră în contradicție cu noile inițiative de reglementare și demersurile realizate la nivelul Uniunii Europene pentru soluționarea nivelului ridicat de credite neperformante pe teritoriul țărilor membre și curățirea bilanțurilor băncilor, având în vedere că acest nivel ridicat este considerat a reprezenta un risc la adresa stabilității financiare și a creșterii economice. Cunoaștem cu toții că diferențele mari în ceea ce privește standardele de reglementare adoptate de statele membre contribuie la fragmentarea pieței unice, ceea ce afectează libera circulație a capitalurilor și a serviciilor în interiorul Uniunii Europene. Acestea conduc la o concurență insuficientă și încetinesc dezvoltarea unei piețe secundare funcționale a creditelor bancare. La nivel general, lipsa predictibilității legislative poate avea consecințe negative asupra mediului de afaceri și a investițiilor.
Cea de a doua provocare este legată de scenarii care indică o probabilitate mai ridicată a producerii riscului de creștere a ratei creditelor neperformante contractate de către sectorul neguvernamental, dar și cel privind deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente.
Dar poate că trebuie menționată și o a treia mare provocare a sistemului bancar și anume impactul shadow banking-ului prin asimetria de reglementare care conduce la un arbitraj de reglementare în favoarea acestuia. Cu cât reglementarea din domeniul bancar devine mai stufoasă și mai complexă cu atât se creează un avantaj competitiv mai mare în favoarea entităților care stau în zona nereglementată și dau servicii care intră în concurență cu serviciile sistemului bancar.
Rep: Cum poate fi reconstruită încrederea dintre bănci și clienți și care ar fi orizontul de timp în care vedeți o ”așezare” în parametri normali a acestei relații?
S.O.: În ceea ce privește tema recâștigării încrederii, suntem pe un un trend pozitiv, important fiind ca vocea detractorilor industriei să fie izolată de cea a profesioniștilor, a specialiștilor care prezintă argumentat situația, tocmai ca percepția construită pe niște așteptări administrate greșit să nu țină loc realității obiective. Trebuie să fim atenți la ceea ce se numește tendința de creștere a asimetriei încrederii – adică încrederea se recâștigă mai repede la cei care sunt mai informați, cei care au o înțelegere corectă a ceea ce înseamnă serviciile financiar-bancare.
Băncile au învățat și anul acesta din lecțiile inițiativelor legislative, dar toate acestea implică și costuri, inclusiv de imagine. Se impune o responsabilitate mai mare și poate și noi bancherii ar trebui să fim mai prezenți cu poziția noastră în interiorul cercului decizional pentru a contribui la construcția percepției pe baza unei informări corecte.
Reglementarea activității bancare în conformitate cu standardele și practicile bancare prudente și sănătoase dezvoltate la nivelul industriei bancare, reprezintă pentru ARB un obiectiv important.
În acest sens, noul Cod de Conduită, adoptat anul acesta de comunitatea bancară, pune accent pe respectarea principiilor eticii bancare în raport cu toți stakeholderii sistemului bancar și pe protecția consumatorului, inclusiv pe o mai bună conlucrare cu debitorii consumatori care se confruntă cu dificultăți financiare.
Codul de Conduită al industriei bancare, care revizuiește Codul de Etică Bancară aprobat în anul 2009, urmăreşte creşterea atenţiei acordate intereselor clienţilor în relaţia cu băncile şi a încrederii publice în sistemul financiar-bancar, prin uniformizarea standardelor de integritate şi etică aplicabile între bănci și stakeholderi.
Sunt reglementate, într-o abordare completă, de 360 de grade, relaţiile inter-bănci, dintre bănci şi clienţi, dintre instituțiile de credit şi autorităţi, dintre acestea şi angajaţi, şi între angajaţii din cadrul sistemului bancar. Se creează astfel un cadru unic, transparent şi predictibil de desfăşurare a activităţilor de relaţionare internă şi externă a sistemului bancar.
Rep: De ce ar mai fi nevoie?
S.O.: Considerăm că este necesară creșterea creditării în condițiile în care România înregistrează o serie de decalaje în raport cu statele membre ale UE ceea ce fragmentează eforturile de integrare și conduce la o serie de efecte adverse cum sunt reducerea avuției nete și adâncirea diferențelor dintre clasele sociale precum și creșterea migrației. Îngrijorătoare sunt procesul de dezintermediere financiară și fenomenul emigrației cu consecințe directe și ample asupra evoluției economiei României. Gradul de intermediere financiară, calculat ca pondere a creditului neguvernamental în PIB plasează țara noastră pe ultimul loc în UE cu 26,4%, în timp ce ponderea activelor bancare în PIB se află la 50%, în timp ce la nivelul UE acest indicator este de 255%, iar în zona euro de 288%. Fenomenul emigrației a atins un nivel îngrijorător, ajungând la valoarea de 15% din populația țării, respectiv 25% din populația activă.
Decalajele în raport cu media statelor europene, precum gradul redus de bancarizare al României, de 58%, și cel mai scăzut grad de intermediere financiară din UE pot fi adresate inclusiv prin digitalizare. Tehnologiile noi au puterea de a schimba paradigme și comportamente în doar câteva luni. Devenim tot mai digitali iar acest lucru este o provocare, dar și o oportunitate.
Creșterea anuală prognozată a creditului neguvernamental este de doar 6,4% pentru anul 2018 conform strategiilor bancare, în condițiile în care în prima jumătate a anului ritmul de creștere a fost de 6,8%. Încercarea de plafonare a dobânzilor la credite prin nerespectarea principiului libertății contractuale și principiul forței obligatorii a contractului și încălcarea principiului neretroactivității legii civile poate reduce oferta de credite pentru populație. Creditarea bancară ȋn România are un potențial de creștere ridicat, în special pe zona societăților comerciale, cu efecte benefice la nivelul economiei per ansamblu, însă sunt necesare eforturi comune ale industriei bancare susținute de toți factorii de decizie. Trebuie identificate acele reglaje fine care să permită creșterea capacității firmelor să devină bancabile și să-și extindă activitatea. Atingerea obiectivului comun de creștere a bunăstării economice se poate face și prin creșterea creditării, pe baze sustenabile.
Nu putem să avem bunăstare dacă nu avem creștere economică și, pe termen lung, nu putem să avem o creștere economică sustenabilă dacă nu avem o finanțare susținută a vectorilor creșterii economice ceea ce în final înseamnă o creștere a intermedierii financiare spre un nivel mediu european.
