Debitorii de bună credinţă care întâmpină dificultăţi financiare pot opta pentru instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situaţiei lor financiare prin stingerea datoriilor și, în anumite situaţii chiar și cu păstrarea bunurilor, conform Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Avantajul major al legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice faţă de legea privind darea în plată este că după insolvenţă debitorul persoană fizică de bună credinţă poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanţie la creditul angajat, pe când darea în plată înseamnă pierderea locuinţei de familie/terenului.

În procedura insolvenţei se suspendă executarea silită și se stopează calculul de dobânzi/ penalităţi. Pe tot parcursul procedurii insolvenţei, clientul are la dispoziţie sume ce asigură un nivel de trai rezonabil pentru debitor și familia acestuia, nivelul acestora fiind stabilite de Comisia de insolvenţă sau lichidator.

Legea insolvenţei persoanelor fizice prevede acoperirea într-o măsură cât mai mare a datoriilor debitorului și se aplică doar clienţilor persoane fizice de bună credinţă care întâmpină probleme financiare și nu acelor clienţi care pot să plătească și nu mai vor.

Formele procedurii de insolvenţă aplicabile debitorilor care deţin bunuri și venituri urmăribile sunt procedura de insolvenţă pe baza de plan de rambursare a datoriilor și procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active. Procedura simplificată de insolvență se aplică debitorului care nu are bunuri sau venituri urmăribile, iar cuantumul total al obligațiilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie.

În cadrul procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, debitorul rămâne cu garanţiile în proprietate dacă respectă planul de rambursare ce prevede acoperirea a cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor. Tot în cazul acestei proceduri, clientul poate opta pentru valorificarea bunului imobil. Plata diferenţei se face de către debitor prin plăţi eșalonate în cadrul planului de rambursare. În situaţia în care nu se respectă planul de rambursare prevăzut în procedură se alege procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active și/ sau executarea silită.

În cadrul procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, după lichidarea de active și efectuarea de plăţi către creditori, instanţa poate dispune ca debitorul să fie eliberat de datorii.

Astfel, dacă după un an de la data închiderii procedurii, debitorul a acoperit o cotă de cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor se poate elibera de datorii. Instanţa poate dispune eliberarea de datorii dacă după 3 ani de la data închiderii procedurii, debitorul a acoperit cel puţin 40% din valoarea creanţelor sau dacă, cu toate diligenţele sale, debitorul nu a reușit să acopere nici măcar 40% din valoarea creanţelor, într-un termen de 5 ani de la închiderea procedurii. Se poate aplica și darea în plată specială în cazul în care, deși au fost efectuate toate demersurile prevăzute de lege, lichidatorul procedurii nu a reușit să valorifice un bun urmăribil într-un termen de 2 ani. Bunul imobil rămâne în patrimoniul debitorului liber de orice sarcini dacă niciun creditor nu-și exercită dreptul de opţiune de preluare a bunului în contul creanţei și nici nu este valorificat prin executare silită până la închiderea procedurii.

Desigur, modul de aplicare a legii și impactul asupra băncilor depind de pregătirea profesională a personalului responsabil de implementare. Formarea profesională a personalului comisiilor de insolvenţă este una dintre atribuţiile Comisiei de insolvenţă la nivel central, însă toți stakeholderii ar putea contribui cu lectori profesioniști pentru a forma corespunzător personalul comisiilor de insolvenţă.

Asociaţia Română a Băncilor susţine aplicarea acestei soluţii privind insolvența persoanelor fizice pentru debitorii de bună credinţă care întâmpină dificultăţi financiare, în acest mod fiind asigurate stabilitatea și predictibilitatea cadrului legislativ și a raporturilor de creditare, fiind evitate hazardul moral și consecințele negative atât pentru consumatori, sistemul bancar, cât și pentru economie în general.

Comunitatea bancară reiterează că legea dării în plată periclitează piaţa creditului imobiliar cu consecinţe extreme pentru tinerele familii și pentru orice tânăr, în general, care vor resimţi accesul la credit drastic restricţionat. Apariţia acestei legi privind darea în plată, în care creditul cu garanţie imobiliară este afectat prin darea în plată a garanţiei respective, determină băncile ca, pentru produsele următoare, să înăsprească ferm condiţiile de creditare. Nu pentru că își doresc, ci pentru că sunt obligate de propria funcţionare și pentru că trebuie să ia în calcul acest risc. Avansul solicitat la un credit a crescut, iar costurile creditării vor crește. Românii cu resurse bănești limitate se vor afl a în imposibilitatea de a cumpara case. O primă consecință a creșterii ofertei de imobile pe piața imobiliară va fi scăderea prețurilor. În urma scăderii previzibile a preţurilor imobilelor – într-o ţară de proprietari -, averea românilor va scădea. Legea va avea, prin restricţionarea accesului la credit, un impact negativ pe orizontală asupra dezvoltatorilor imobiliari, industriei construcţiilor, industriei materialelor de construcţii și numărului de tranzacţii imobiliare.

Legea adoptată induce riscuri sistemice sectorului bancar din România, având impact asupra stabilităţii financiare a acestuia prin afectarea solvabilităţii băncilor cu posibile consecinţe asupra deponenţilor. Pentru investitorii existenți coerența actului legislativ și predictibilitatea mediului de business sunt esențiale, iar în momentul în care nu se asigură aceste condiții, investitorul este într-un fel obligat să se replieze pe piețe ce oferă o mai mare stabilitate din toate punctele de vedere.

Strategia de dezvoltare a României ar trebui să includă tactici de atenuare a deficitelor în raport cu mediile europene, inclusiv pe acestă linie a creditării economiei reale. Lecțiile crizei ar trebui să fie deja învățate atât de bănci cât și de clienți. Creditarea responsabilă este absolut prioritară și trebuie asumată atât de bănci cât și de clienți, fiind cheia dezvoltării economice pentru că antrenează pe orizontală întreaga economie.