Percepții privind Uniunea Bancară Europeană
Ruperea cercului vicios dintre datoriile băncilor și cele suverane, îmbunătățirea supravegherii sistemului bancar european și soluționarea problemelor băncilor aflate în criză fără a utiliza, în principal, resurse publice sunt în proces de implementare prin conturarea Uniunii Bancare Europene. L-am putea considera cel mai important proces al Uniunii Europene după înființare, date fiind resposabilitățile pe care le implică în conturare și aplicare, dar și din perspectiva implicațiilor și provocărilor asupra noilor planuri de distribuire a capitalului la nivel european.
Economiile europene sunt dependente în proporție de 70-75% de finanțarea bancară în timp ce în România sectorul bancar românesc finanţează preponderent economia, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc. 90% din activele sistemului bancar sunt deținute de instituții cu capital străin. Trebuie menționat că sistemul bancar din România, care deservește milioane de clienți, s-a dovedit a fi rezilient pe perioada crizei, nefiind nevoie de sprijin din fonduri publice pentru susținerea acestuia. Riscurile implicate în procesul de conturare, transpunere și respectare a reglementărilor constă în posibilitatea restrângerii expunerii și retragerea capitalului instituțiilor de credit cu capital străin.
În cadrul Mecanismului unic de supraveghere, primul pilon al Uniunii Bancare Europene, Banca Centrală Europeană va avea calitatea de supraveghetor al băncilor din zona euro, începând cu 4 noiembrie 2014. BCE va supraveghea direct aproximativ 130 de instituții de credit și va colabora cu autoritățile naționale competente pentru a supraveghea băncile mai mici. BCE realizează și va da publicității, în luna octombrie 2014, rezultatele unei evaluări cuprinzătoare a celor aproximativ 130 de bănci europene care sunt considerate semnificative care dețin aproximativ 85% din activele bancare din zona euro. În categoria băncilor supravegheate de către BCE sunt incluse și un număr de subsidiare ale unor instituții de credit din afara zonei euro, adică bănci mari din România în condițiile în care țara noastră și-a exprimat angajamentul pentru participarea la Uniunea Bancară.
Testele pe care trebuie să le treacă băncile din zona euro pot implica majorări de capital și de ce nu în final conduc la redirecționarea finanțării spre zone care asigură randamente crescute.
Un alt aspect sensibil este modul în care BCE va publica rezultatele evaluării cuprinzătoare a celor 130 de bănci europene (Asset Quality Review). Fiecare autoritate națională competentă va efectua testările conform recomandărilor BCE, cu scopul de a identifica portofolii riscante, care sunt potențial supraevaluate sau care sunt provizionate insuficient. Evaluarea completă se va încheia cu o prezentare agregată a rezultatelor, la nivel de țară, împreună cu orice recomandări pentru măsuri de supraveghere ale BCE.
Identificarea unor eventuale probleme ce ar putea impune majorări urgente de capital, chiar și numai la nivelul băncilor mamă, ar putea induce o presiune mediatică și apreciem util că ar trebui efectuată o comunicare optimă premergatoare prezentării rezultatelor testării de către BCE. Pe lângă taxele pe care băncile europene trebuie să le achite pentru supravegherea de către BCE, conform unui proiect de reglementare lansat recent, costurile importante pentru bănci din constituirea Uniunii bancare sunt induse prin contribuția la Fondul unic de rezoluție (FUR) și la schemele de garantare a depozitelor naționale pentru a asigura necesarul solicitat ca grad de garantare. Efortul financiar pentru constituirea Fondului unic de Rezoluție este de 55 de miliarde euro.
Parlamentul European şi statele membre au ajuns în luna martie 2014 la un acord referitor la mecanismul de lichidare, pilonul doi din proiectul uniunii bancare care, din 2016, va permite evitarea situaţiilor în care contribuabilii suportă costurile de lichidare a băncilor. Mecanismul de lichidare va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, dar va fi funcţional din 2016. Lichidarea băncilor din zona euro va fi finanţată de un fond alimentat de bănci, după criterii care urmează să fie stabilite. Perioada de constituire a fondului de 55 de miliarde de euro este de opt ani. Acţionarii şi deţinătorii de obligaţiuni vor fi primii care vor plăti pentru salvarea sau lichidarea băncilor, urmați de deponenţi cu depozite mai mari de 100.000 de euro.
Fondurile de garantare a depozitelor naționale, cel de al treilea pilon al Uniunii Bancare Europene, ar putea funcționa cel mai probail ca o rețea a fondurilor de Garantare. Directiva în materie revizuită și publicată reconfirmă plafonul de garantare de 100.000 euro per deponent per banca și reducerea graduală de la 20 de zile la 7 zile a termenelor de rambursare în caz de indisponibilizare a depozitelor. În plus, directiva care urmează să fie transpusă și în plan național, introduce obligativitatea de finanțare ex-ante a schemelor de garantare (în avans) în fiecare stat european. Potrivit acesteia, gradul de acoperire a depozitelor ar trebui să fie de 0,8% din depozitele garantate într-un deceniu. Din această perspectivă, România stă bine de vreme ce gradul de acoperire a depozitelor garantate era de 2,2% în martie 2014.
Pe de altă parte, la nivel european se afirmă că motorul principal al dezvoltării va fi cel al creditării economiei. În concluzie, sistemele bancare sunt chemate să joace în continuare un rol principal. Având în vedere toate provocările, induse și de alte reglementări europene, nu putem să nu ne întrebăm cum sunt încurajate finanțarea în noul model bancar și reluarea creditării? Cum vor evolua alocările de capital și expunerile? Reglementarea solicită o creditare fără riscuri altfel acestea ar trebui acoperite a priori cu capitaluri. Toate acestea alături de blamarea continuă a industriei bancare și nerecunoașterea rolului acestuia de principal intermediar financiar și absorbant al riscurilor din economia de piață liberă nu fac decât să trimită finanțatorii pe “mantinela” economiei europene. Întrebarea mea este dacă avem astăzi mai multă nevoie de alocarea tuturor resurselor societății către ciclurile electorale sau de alocarea acestora în creditare?
Cert este că prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României, solicitând sprijin prin demersuri pentru întărirea disciplinei financiare pentru asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar.
