Cercetarea de piață „Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor” a relevat trei profile ale debitorilor români, 46,9% dintre consumatori fiind incluși la profilul hiper utilizatorului, 37,7% la profilul utilizatorului de credite de nevoi personale și 15,4% la profilul utilizatorului de credit ipotecar. Cercetarea a fost realizată în luna iulie 2022 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și comandată de Asociația Română a Băncilor.
Gradul de incluziune financiară în rândul adulților a ajuns la 68% în România la jumătatea anului 2022, iar 31% dintre persoanele care utilizează produse și servicii bancare au declarat că dețin credite în momentul de față. Cercetarea de piață arată că 86% dintre debitori au declarat că au accesat credite de la bănci, 8% de la IFN (Instituții Financiare Nebancare), 5% de la ambele și 1% nu au răspuns. Rata creditelor neperformante a scăzut până la 2,87% în luna octombrie 2022. Băncile au aplicat măsuri de sprijin pentru clienții aflați în dificultate financiară, inclusiv prin refinanțarea creditelor.