Democraţia poate înlocui legile economice cu voinţa politică prin arta comunicării care, după cum ştim, poate înlocui adevărul economic cu percepţiile induse. Orice eroare în economie ne costă mai devreme sau mai târziu la nivelul fiecăruia dintre noi, pentru că economia rămâne singurul instrument care duce la creşterea bunăstării individuale şi colective. Se spune că ştiinţa economică evoluează mult mai lent decât alte ştiinţe exacte din cauza imposibilităţii derulării de experimente. Nu îţi permiți să experimentezi cu deficitul bugetar, cu inflaţia, cu şomajul, cu balanţa de plăţi, cu politica fiscală etc. Totul devine şi mai complicat când întelegi că dacă ai experimenta totuşi, diversitatea şi numărul variabilelor este atât de mare, iar contextul are o dinamică atât de imprevizibilă încât cu aceleaşi ingrediente, din două încercări succesive ai ajunge la rezultate diferite. Astfel, doi economişti prestigioşi se pot contrazice fundamental pe acelaşi subiect; cu toate acestea, chiar şi în economie, doar unul are dreptate. De obicei, asta se întâmplă când cel care greşeşte doreşte să argumenteze o concluzie fără să fi făcut o analiză înainte de a o enunţa. De aici şi invitatia în dezbatere a oricărui non-economist, făcând subiectul cu totul de neînţeles sau chiar dimpotrivă, accesibil oricui. Ne costă acest fapt? Indiscutabil, da. Mult? Foarte mult.
Cum putem decide căile de creştere a nivelului de trai fără o cunoaştere economică? Cum putem aloca şi pune la lucru puţinele resursele pe care le avem când comunicăm 99% din timp? Dacă alegem un constructor pentru casa noastră după aptitudinile sale în comunicare mă tem că suntem în pericol. Drumul spre o economie puternică este dat de competenţa profesională, cunoaşterea realităţii şi etica fiecăruia dintre noi. Una fără celelalte nu funcţionează. Auzim şi citim tot mai des că viitorul este al tehnologiei, al inovaţiei, al digitalizării… Am convingerea că viitorul este al eticii profesionale.
În învolburata dezbatere despre bănci în ultimii ani am auzit foarte des că “băncile câștigă oricât şi întotdeauna indiferent de situaţie”. La început nu reacţionezi. Ba să contrazici chiar tu, industria bancară, acest neadevar poate induce o percepţie de îngrijorare clienților tăi, mai ales deponenților şi celorlalți creditori ai tăi. Cu timpul însă acest neadevar a măcinat percepţia despre rolul băncilor şi a devenit principala argumentaţie pentru tot felul de iniţiative penalizatoare la adresa industriei bancare cu repercusiuni pe termen lung asupra economiei.
Cum rămâne atunci cu principiile de piaţă liberă, cu ciclurile economice (dezvoltare, boom, depreciere, criză)? Dacă băncile au descoperit elixirul vieții veşnice prin permanenţa marilor profituri, cum au falimentat unele bănci americane generând marea criza pornită în SUA şi apoi extinsă la economia europeană? Cum înțelegem sprijinul masiv cu bani publici acordat industriilor bancare europene? Şi mai ales cum apreciem efortul considerabil al băncilor din România care au rezistat aceluiaşi şoc fără nici un sprijin public?
Pentru a facilita înţelegerea realitătii voi încerca să simplific cu ajutorul cifrelor evoluţia complexă a industriei bancare în ultimii 10 ani, bazându-mă pe date oficiale şi contribuţia profesionistă a specialistilor din bănci, membri ai comisiilor Asociației Române a Băncilor.
Intervenția guvernelor în sprijinirea instituțiilor financiare la nivelul statelor UE în perioada 2007-2015
Sursa: BNR (Raport asupra stabilității financiare mai 2017)
Nu se întâmplă prea des ca o industrie românească să se dovedească mai rezistentă decât cea a celor mai dezvoltate state europene. Băncile româneşti au rezistat mai bine chiar dacă cele 23 de state a căror sisteme bancare au primit ajutor public au o cultură superioară a plăţii, mecanisme economice mai adânci şi deci credite neperformante mai puţine. Care a fost preţul acestei rezistențe? Lipsiţi de avantajul sprijinului financiar al celorlalte ţări, conducătorii băncilor din România au traversat cea mai dificilă furtună profesională pe care nu ar fi intuit-o nimeni înainte de criză. Au făcut tăieri dureroase de personal, de reţea bancară, au sacrificat profitabilitatea. Dar cea mai dificilă misiune posibilă pentru un CEO a fost şi este să aducă capitaluri noi de la acţionari în condiţii de incertitudine financiară.
S-ar putea argumenta, chiar dacă contrafactual, că piaţa românească a fost mai putin lovită de criză şi de aici un avantaj pentru băncile româneşti. Lucrurile au stat chiar invers.
Cea mai relevantă corelaţie între impactul crizei asupra economiei şi al băncilor româneşti este dată de evoluţia PIB şi a creditelor neperformante în bănci.
RATA CREDITELOR NEPERFORMANTE ȘI EVOLUȚIA PIB
Sursa: BNR, INS
În 10 ani (2007-2016), PIB-ul creştea de la 125 mld. euro la 169,6 mld. euro (+35%). De fapt căderea abruptă a PIB s-a petrecut după anul 2008, de la 142 mld. euro la 120 de mld. euro.
În decembrie 2007, industria bancară româneasă număra 42 de bănci, acumula active nete de 69.6 mld. euro din care credit neguvernamental de 41 mld. euro. Îşi susţinea activul cu capitaluri proprii de 6,5 mld. euro şi cu depozite neguvernamentale de 36 mld. euro.
În decembrie 2016, după 10 ani, industria bancară românească număra 37 de bănci (-12%), acumula active nete de 86,7 mld. euro (+24,5%, 2/3 din creşterea PIB) din care credit neguvernamental de 48,5 mld. euro (+18%, jumătate din creșterea PIB). Îşi susținea activul cu capitaluri proprii de 8,8 mld. euro (+35%, egal cu creşterea PIB) şi cu depozite neguvernamentale de 60,4 mld. euro (+69% dublu faţă de creşterea PIB).
Intermedierea financiară exprimată ca active bancare din PIB scădea de la 56% (maxim 65% în 2009) la 55%, iar cea exprimată ca pondere a creditului neguvernamental în PIB scădea de la 35% (maxim 39% în 2009) la 29%. Stiaţi că media europeană este de 350% active în PIB şi 120% credit neguvernamental în PIB, de 6 ori respectiv 4 ori mai mare decât la noi?
Numărul de sucursale s-a redus cu 26%, cu 1.711 unităţi, faţă de vârful de 6.552 din decembrie 2008 la 4.841 de agenții în decembrie 2016.
Personalul bancar a coborât abrupt cu 23%, cu 16.226 de oameni, faţă de vârful de 71.622 din decembrie 2008 la 55.396 de salariați în decembrie 2016.
Dacă băncile din România “câştigă oricât şi întotdeauna indiferent de situaţie” se nasc câteva întrebări:
– De ce s-a redus intermedierea financiară în România de la 39% la 29%?
– De ce s-a redus numărul de bănci cu 12%?
– De ce s-a redus reţeaua bancară cu 26%?
– De ce s-a redus numărul de personal cu 23%?
– Creşterea reţelei, a personalului, a intermedierii nu ar fi adus profituri şi mai mari industriei?
Să analizăm mai întâi cât a câştigat industria bancară românească în ultimii 10 ani.
Pe fondul agravării situației economico-financiare, multe credite au devenit neperformante, ducând la pierderi pe scară largă şi la restructurarea agresivă a benzilor de lichiditate. De aici o încetinire semnificativă în acordarea de noi credite și apariția neîncrederii în capacitatea de lichiditate şi finanțare a piețelor, care a întors decizia de investire a multor potențiali investitori, lăsând băncile din întreaga lume în poziții scurte de capital dublate de o cădere semnificativă a profitabilității financiare.
De altfel, profitabilitatea băncilor este întotdeauna mai mică decât a restului economiei (acest lucru l-am învăţat în anul doi de facultate). Se explică prin faptul că băncile însumează comportamentele şi evoluţiile tuturor industriilor, guvernului, populaţiei, toţi aceștia clienţii băncilor. Tocmai de aceea randamentele băncilor sunt sub cele ale clienţilor săi cât timp banca “încasează” şi eșecurile clienţilor săi, neprimindu-şi împrumuturile înapoi. Nici măcar invidiata industrie imobiliară nu a mai făcut profit în timp de criză. De altfel, clienţii imobiliari şi de construcţii ai băncilor au generat o nerambursare maximă de credite către banci de 39%.
Băncile au două obligatii mari: să ramburseze cu dobândă banii deponenţilor săi (peste 10 milioane) şi să acorde creditele contractate cu clienții săi debitori (peste 3,5 milioane). Să câştige încredere şi să acorde încredere. Credite neperformante înseamnă banii primiți de debitori de la bănci, cheltuiţi dar nerambursaţi de aceştia fie din motive obiective sau subiective (într-o economie de piaţă tânără ca a noastră factorul subiectiv s-a dovedit a fi important). De aceea, este esenţial ca mecanismele de creştere a culturii plăţii, a disciplinei financiare, a protecţiei liberei circulaţii a capitalurilor, a dreptului de proprietate, a dreptului contractual, etc. să fie protejate şi dezvoltate. Numai așa piaţa românească va fi mai atractivă pentru investitori, fie ei din afară sau interior.
Teoretic, rentabilitatea activelor bancare (ROA = Profit net/active) se situează în perioadele de creştere la 1.5% maxim 2%. Aceasta se transpune aproximativ într-o rentabilitatea a capitalurilor (ROE Profit net/capital) de 15-20%.
Pentru a înţelege randamentul unei industrii este hazardat şi neprofesionist să priveşti la cifrele teoretice sau la rezultatele dintr-un singur an al oricărei afaceri. Un acţionar investeşte capitaluri pentru rezultate pe termen mediu și lung. Nu este atras să învestească dacă a obţinut profitul de 100 de lei anul trecut dar a pierdut 200 de lei acum doi ani.
În decembrie 2007, industria bancară românească înregistra randamente ROA de 1,3% (maxima de 1,56% în 2008) care la activele de 69.6 mld. euro însumau un profit de 0,7 mld. euro și ROE de 11,4% (maxima de 17,04% în 2008).
În decembrie 2016, după 10 ani, industria bancară românească înregistra randamente ROA de 1,08% care la activele de 86,7 mld. euro însumau un profit de 0,95 mld. euro și ROE de 10,42%.
Pare foarte bine, nu-i aşa? Şi totuşi în anii 2010, 2011, 2012 şi 2014 s-au înregistrat pierderi cumulate la 1,87 mld. euro. În anul 2013 rezultatul a fost aproape de 0 (0,01 mld euro). Anii cu profit au fost 2007, 2008, 2009, 2015 şi 2016 şi au însumat un profit de 3,94 mld. euro. Pe total, în 10 ani, rezultatul s-a cifrat la 2,08 mld. euro cu un profit mediu anual de 0,2 mld. euro. Este industria bancară românească o investitie atractivă? Cât au câştigat în 10 ani acţionarii băncilor în România? Au investit un capital mediu de 7,4 mld. de euro pe an timp de 10 ani şi au înregistrat un ROA de 0,31% şi un ROE de 3,1% pe an. Chiar şi acesta scade dacă luăm în calcul anumite venituri excepţionale, nerepetabile în 2015 şi 2016 „profitul net al anului 2015 (4,5 miliarde lei) include modificările aduse fondului comercial (+1,7 miliarde lei), ca urmare a operațiunilor de fuziuni și achiziții derulate pe parcursul anului, în timp ce profitul net de la finele anului 2016 (4,3 miliarde lei) include un câştig nerepetabil – mai mic – contabilizat ca venit operaţional de către băncile care au vândut participaţia Visa Europe.”1 Aceste tranzacţii au făcut posibilă mai degrabă acoperirea de noi provizioane şi evitarea aducerii de noi capitaluri. Deci, acţionarii băncilor știu care a fost potenţialul operațional al pieţei româneşti. De fapt, nu a fost 3,1% ROE (cu aceste venituri excepţionale), ci mai degrabă 2,1% timp de 10 ani (de aproape 10 ori mai putin decat ROE scontat de 15%-20%).
Veniturile băncilor nu au fost impactate numai de creditele neperformante sau de nerambursarea lor ci şi de scăderea semnificativă a dobânzilor la credite, atât la lei, cât și la euro, atât pentru creditele noi, cât și pentru cele în stoc.
Cele mai mari scăderi se remarcă la creditele noi în lei (14,31 pp / reducere de 4 ori), dar și cele în euro s-au redus notabil (4,63 pp la creditele noi).
Probabil ca fără tăierile abrupte de personal, reţea, şi alte cheltuieli operaţionale, rezultatul ar fi fost negativ pe totalul celor 10 ani.
Astfel, fără sprijinul de care au beneficiat sistemele bancare din majoritatea ţărilor dezvoltate, sistemul bancar românesc a demonstrat stabilitate structurală pe parcursul crizei şi în perioada post-criză, prin menţinerea la nivel adecvat a indicatorilor de solvabilitate și lichiditate. Rata de solvabilitate s-a consolidat până la 19,83% în iunie 2017 (de la 14,7% în 2009 şi între 15 şi 15,5% în perioada 2010-2013).2
SOLVABILITATE ȘI PROFITABILITATE
Sursa: BNR
Profitul operaţional s-a situat la o medie anuala de 1,87 mld. euro.
Totuşi, cheltuielile cu provizioanele pe care trebuie să le privim împreună cu evoluţia creditelor neperformante au dus la o medie anuală de aproximativ 1,5 mld. euro şi au erodat aproape în întregime profitul operaţional. Orice economie, orice industrie funcţionează luând în considerare riscurile, industria bancară mai mult decât oricare. De ce? Pentru că au de apărat nu numai capitalul acţionarilor şi al creditorilor lor, ci şi depozitele populației şi ale companiilor. În celelate industrii poţi aştepta să acumulezi clienţi care nu îţi mai plătesc facturile şi dacă impactul este puternic, atunci poţi deveni insolvent şi chiar falimentar. În bănci, impactul poate fi devastator. De aceea băncile au supraveghere şi reglementare distinctă, care urmărește cu precizie constituirea de provizioane. Dacă cheltuielile operaţionale şi cele cu provizioanele depăşesc veniturile operaţionale, atunci solvabilitatea ta scade şi e nevoie de capitaluri suplimentare, vânzări de active, tăieri de reţea, reduceri de personal, înghețarea investiţiilor sau, precum în cazuri disperate dar neîntâlnite la noi, ajutor cu bani publici.
În debutul crizei, trendul cotaţiilor de CDS a influenţat costurile de finanțare semnificativ mai ridicate nu numai în România, dar şi în alte state considerate de către investitori mai riscante. În acelaşi timp, lipsa acută de lichiditate a contribuit la creşterea dobânzilor interbancare, în special în regiunea Europei de Est. Cea mai abruptă creştere a fost înregistrată în cazul României.
EVOLUȚIA ROBOR 3M (%, MEDIE ANUALĂ)
Sursa: BNR, Reuters
Creșterea dobânzilor interbancare a exercitat presiuni asupra ratelor dobânzilor la clienţi cu credite în lei (majoritatea debitorilor având împrumuturi cu dobândă variabilă). În mod simultan, valutele statelor din regiune s-au depreciat puternic, ceea ce a condus la creşterea ratelor lunare în cazul clienţilor cu credite în euro, franci elveţieni şi dolari americani.
Simultan cu creşterea ratelor lunare la credite, veniturile populaţiei s-au micşorat din cauza mai multor factori, în special a faptului că sute de mii locuri de muncă au fost disponibilizate şi în consecinţă, rata şomajului a crescut abrupt în perioada de criză.
EVOLUȚIA PIEȚEI MUNCII
Sursa: INS
În al doilea rând, trendul ascendent al salariilor reale s-a oprit imediat după izbucnirea crizei financiare, şi mai mult decât atât, veniturile salariale în termeni reali s-au micşorat în urma implementării măsurilor de austeritate. Majorarea taxei pe valoarea adăugată a condus la creşterea inflaţiei, iar în sectorul public salariile nominale au fost reduse în mod semnificativ.
EVOLUȚIA SALARIILOR REALE (DEVIAȚIA FAȚĂ DE MEDIA DIN 2008)
Sursa: INS
În acest context, capacitatea de rambursare a datoriilor în rândul clienţilor persoane fizice s-a deteriorat în mod accentuat. În acelaşi timp, criza a avut impact extrem de sever şi asupra portofoliului persoanelor juridice. Impactul reducerii salariilor bugetarilor a fost primul impact negativ puternic dat capacităţii de rambursare a creditelor bancare şi a reprezentat debutul unei acumulări de adversitate faţă de creditori. Aşa s-a construit cercul vicios numit “blamming game” sau jocul învinuirilor. Cu cât mai multă nemulţumire a clienţilor în dificultate – cu atât mai multă promovare media negativă – cu atât mai multe reguli şi legi de restricționare a băncilor – cu atât mai mari costurile la bănci şi din nou, de la început. În concluzie nu băncile au afectat salariile şi locurile de muncă ale clienţilor săi, ci au plătit din greu, solidar cu aceştia.
În 2009 şi 2010 creditele neperformante urcau de la 7% la 12%, iar cheltuielile cu provizioanele însumau aproximativ 3,8 mld. euro. ROE cade de la 17,04% la -1,73% şi se aduc capitaluri 0,67 mld. Euro, crescând nivelul de capital la 7,37 mld. euro şi solvabilitatea sistemului la 15%.
Băncile au reorientat resursele de la acordarea de credite la activitatea de recuperare care a devenit tot mai costistoare, ducând indicele de eficienţă operaţională (cost ratio) de la 55% în 2008 la 65% în 2010 şi 67% în 2011.
În anii următori, efectele se perpetuează pe orizontală şi verticală şi produc impact prociclic pe rata creditelor neperformante, care atinge noi niveluri record. Punctul maxim a fost înregistrat în T1 2014, cu o rată de NPL cu mult peste 20%. Acest nivel a fost unul dintre cele mai ridicate din cadrul UE28, iar cheltuielile cu provizioanele ating maxima anuală de 2,72 mld. euro.
PUNCT MAXIM ÎN RATA CREDITELOR NEPERFORMANTE ÎN ȚĂRILE UE (%)
Sursa: FMI (financial soundness indicators)
În creşterea bruscă a creditelor neperformante un rol important a jucat numărul ridicat al insolvenţelor în rândul societăţilor. Intrările în insolvenţă au luat avânt începând cu anul 2010 şi au atins un record istoric în anul 2013. În 2011, valoarea creanţelor aflate în labirintul insolvenţei se ridică la 20% din PIB. Implementarea reglementărilor noi în privinţa procedurilor, împreună cu îmbunătăţirea contextului macroeconomic au contribuit la temperarea cazurilor noi de insolvenţă.
EVOLUȚIA INSOLVENȚELOR
Sursa: ONRC, BNR (rapoartele asupra stabilităţii financiare din perioada 2014-2017)
Notă: Credite neperformante (întârziere la plată mai mare de 90 de zile)
Din cauza creşterii abrupte a creditelor neperformante, şi în acelaşi timp pe fondul scăderii preţurilor imobiliare, care au condus la devalorizarea garanţiilor, băncile comerciale au fost nevoite să constituie provizioane adiţionale pentru acoperirea riscului de credit în conformitate cu reglementările în vigoare.
EVOLUȚIA PREȚURILOR IMOBILIARE (MEDIA 2009 = 100)
Sursa: INS
RATA CREDITELOR NEPERFORMANTE ȘI CHELTUIELILE CU PROVIZIOANE
Sursa: BNR, Prezentare National Bank of Romania’s experience in dealing with the NPLs challenge – Prof. univ. dr. Florin Georgescu, 15.06.2016
Având în vedere că activitatea bancară este supusă unor reglementări specifice distincte, atât din punct de vedere al tratamentelor contabile cât şi al supravegherii prudențiale din partea Băncii Naționale a României, „față de provocările la adresa stabilității financiare induse de această situație, BNR a acționat pro-activ, adoptând un set de măsuri care s-au dovedit a fi eficiente pentru curăţarea bilanţurilor băncilor comerciale prin:
i. scoaterea în afara bilanţului a tuturor expunerilor reprezentând credite neperformante provizionate integral, ceea ce a plasat rata creditelor neperformante pe un trend stabil descendent;
ii. constituirea de provizioane pentru toate expunerile care înregistrează întârzieri în onorarea serviciului datoriei mai mari de 360 zile şi pentru care nu s-au iniţiat proceduri judiciare;
iii. constituirea de provizioane IFRS pentru expunerile faţă de debitorii persoane juridice aflate în insolvenţă;
iv. realizarea unui audit extern al procesului de provizionare aferent portofoliului de credite în sold la 30 iunie 2014, precum şi al evaluării colateralelor”3;
v. asigurarea unui nivel corespunzător al ajustărilor pentru depreciere aferente expunerilor neperformante;
vi. recomandarea privind înregistrarea unui nivel al indicatorului ratei creditelor neperformante de sub 10%.
Măsurile menționate au avut la bază reglementările BNR şi EBA (European Banking Authority) privind derularea activității bancare, standardele internaționale de raportare financiară IFRS.
În aceste condiții, gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane a ajuns 56,8% în luna ianuarie 2017 – banda de semnal EBA cu risc scăzut, faţă de o medie UE de 44,6% în decembrie 2016.4
CHELTUIELILE CU PROVIZIOANE ȘI FONDURILE PROPRII
Sursa: BNR (rapoarte anuale), Prezentare National Bank of Romania’s experience in dealing with the NPLs challenge – Prof. univ. dr. Florin Georgescu, 15.06.2016
Curățarea portofoliilor prin scoaterea din bilanț a expunerilor neperformante, a condus la cheltuieli anuale cu provizioanele cuprinse între 7,7 şi 12,2 miliarde lei5 la nivelul sistemului bancar în anii 2009-2014 şi a necesitat aporturi suplimentare de capital din partea acționarilor băncilor comerciale, în perioada 2009-2016, 3,5 mld. euro (+113% față de 2007), din care aport de capital de la acționari → 2,7 mld. euro (77% din total) şi reinvestirea profiturilor → 0,8 mld. euro (23% din total).6
EVOLUȚIA STRUCTURALĂ A FLUXULUI DE CAPITAL SOCIAL LA NIVELUL BĂNCILOR
Sursa: Prezentare Capitalul bancar în România – între factor de dezvoltare şi sursă de dezechilibru – Prof. univ. dr. Florin Georgescu, 30.03.2017
Peste toate acestea, jocul învinuirilor şi-a făcut efectul prin iniţiative legislative care au ridicat percepţia de risc şi au dus la noi constituiri de provizioane şi încetinirea pe viitor a creditării.
Am putea conchide că industria bancară este o industria cu adevărat complexă, care a finanţat peste 90% din totalul finanţării României.
Timp de 10 ani, între anii 2007 – 2016, această industrie a:
– investit un capital mediu de peste 7,4 mld. euro (8,8 mld. euro în 2016);
– câștigat încrederea a peste 10 milioane de deponenți păstrând şi crescând în condiții de siguranță economisirea în România cu 69% (şi cu 112% în lei echivalent) atingând o cifră de 60,4 mld. Euro;
– acordat încrederea sa populaţiei şi companiilor din România prin credite de 48,18 mld. euro cu efectele benefice în creşterea nivelului de trai, de educatie, de creare de locuri de muncă etc;
– acordat încredere statului român prin credit guvernamental de 14,37 mld. euro (20,54 mld. euro în 2016) cu efecte asupra stabilităţii financiare, a investiţiilor de stat, plății salariilor bugetare şi pensiilor, etc;
– plătit preţul crizei fără sprijin public (spre diferenţa de cele mai dezvoltate 23 de state europene a căror sisteme bancare au primit ajutor public) concretizat într-o neperformanţă medie anuală de 12,9% (maxima de 23%) prin:
* ajustări abrupte de reţea bancară cu 1.711 sucursale închise (-26%),
* ajustări dureroase de personal cu 16.226 (-23%),
* reduceri semnificative de profitabilitate (coborarea ROE la 3,1% sau 2,1% ajustat operaţional).
– suplimentar de capital de peste 3,5 mld. euro.
Economia europeană este finanţată în proporție de 80% din credit bancar, iar ponderea creditului în PIB este de 120%. Altfel spus, dezvoltarea Europei s-a bazat pe bănci.
Economia românească este finanţată în proportie de 90% din credit bancar iar ponderea creditului în PIB a scăzut la 29%. Se vorbeşte tot mai mult de un plan de ţară. Avem un plan de finanţare a acestui plan de ţară?
Depinde de competența profesională, cunoaşterea realităţii şi mai ales de etica fiecăruia dintre noi în a recunoaşte cât de benefică este finanţarea bancară în dezvoltarea economiei naţionale şi cresterea bunăstării personale. În caz contrar, devine o chestiune de responsabilitate să ştim ce punem în loc.
În vârtejul comunicării, o dezbatere poate uşor să se îndepărteze de adevăr. Forţa cifrelor are darul clarificării, chiar dacă prezenţa specialiştilor în cadrul dezbaterilor economice complexe bazate pe cifre nu aduce rating. Nu degeaba există expresia anglo-saxonă “cifrele vorbesc, cuvintele zboară – figures talks, words walks”. Altfel vom călători cu toţii fără direcţie într-un avion cu toate ceasurile de la bord stinse.
