Sunt un novice în ceea ce înseamnă ”limbajul” economic profesional în profunzime. Inițiat în filosofie și apoi debarcat cu forța în jurnalism de un profesor care mi-a spus că acesta poate fi spațiul unde-mi pot satisface plăcerea de a scrie, nu mă pot caracteriza drept un cunoscător desăvârșit al tainelor macroeconomiei. Mă poziționez în sfera persoanelor care au cunoștințe generale despre finanțe, atât cât să mă ajute în viața de zi cu zi. Tocmai de aceea, mărturisesc că mi-a fost un pic teamă de întâlnirea pe care urma să o am cu Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor și președintele Alpha Bank, cea mai mare bancă locală cu acționariat grecesc.
Teamă pentru că exista riscul să-mi prind urechile dacă discuția ar fi gravitat în universul cifrelor, formulelor și termenilor economici de profunzime. Asta pentru că l-am cunoscut pe Sergiu Oprescu mai mult prin intermediul prezentărilor făcute la diverse conferințe și evenimente, care mi-au dezvăluit un profesionist pasionat cu adevărat de mecanismele și măruntaiele economiei și un fin observator al ciclurilor evolutive din domeniu.
M-am liniștit oarecum imediat ce am ajuns față în față cu Sergiu Oprescu, pentru că, pe de o parte am regăsit un om în care am deslușit același sentiment de teamă și, pe de altă parte, discuția a acoperit o zonă ce poate fi percepută și înțeleasă de publicul larg. Motivele lui de îngrijorare sunt însă de cu totul altă natură și privesc amploarea pe care a luat-o acest dialog al surzilor purtat în ultima vreme de bancheri și clienți și faptul că orice mesaj venit dinspre comunitatea bancară este răstălmăcit, blamat sau bagatelizat. Acea teamă că indiferent de ceea ce spui argumentat, cu bun-simț, sinceritate și totală deschidere, mesajul tău nu are valoare pentru tabăra clienților nemulțimiți pentru că este privit cu neîncredere.
Teama amândurora a creat atmosfera și premisele dezvoltării unei discuții extrem de interesante, serioase, pe alocuri chiar gravă. Chiar dacă îl cunoșteam pe Sergiu Oprescu drept un om agreabil și cu simțul umorului dezvoltat, în cadrul întâlnirii noastre am reușit să ne amuzăm cu adevărat și să zâmbim plin, cu toată gura, abia la final, când am făcut selfie-ul. Până atunci tensiunea și importanța covârșitoare a subiectelor dezbătute au primat și au dat întrevederii noastre un ton sobru. Programată a se desfășura pe parcursul unei ore, întrevederea noastră a depășit cu mult două ore, fapt ce m-a bucurat nespus.
După un preambul de circa un sfert de oră, în care am discutat fără presiunea reportofonului, inițiez Selfie Interviul, dorind să abordăm mai întâi aspecte ce țin de obiectivele sale în fruntea Asociației Române a Băncilor. Nu apuc să spun decât ”Ați preluat conducerea Asociației Române a Băncilor într-un moment tensionat…”, că Sergiu Oprescu mă oprește, completând ”Extrem de tensionat!”. Am continuat, adresând întrebarea.
Cu ce obiective ați preluat șefia Asociației Române a Băncilor și ce vă așteptați să se întâmple în acest mandat?
”În primul rând, este vorba despre o situația dată. Este o anumită tensiune între clienți și bănci, cum de altfel este și o tensiune în interiorul sistemului între bănci. Tocmai de aceea s-au format două asociații (nr – Asociația Română a Băncilor care are o istorie de 25 de ani și Consiliul Patronatelor Bancare din România, înființat în primăvara anului 2014). Toți membrii care am fost aleși la conducerea ARB venim cu o strategie sau cu o poziție integratoare, astfel încât să putem comunica pe o voce comună din toate punctele de vedere, reprezentând în același timp toate băncile indiferent de mărimea lor. Asociația Română a Băncilor este asociația profesională care reprezintă întregul sistem bancar. Încercăm să ne îndeplinim acest mandat.
Având în vedere tensiunea care există și care a izbucnit mai ales în ultima perioadă din cauza proiectului de lege privind darea în plată, bineînțeles că una dintre misiunile la care ne-am înhămat a fost și să comunicăm mai bine, să fim mai transparenți în relația cu clienții, să se înțeleagă mai bine ce înseamnă activitate bancară. Cred că am neglijat, de-a lungul timpului, funcția de educație financiară pe care sistemul bancar trebuie să o aibă și cred că, totodată, am neglijat funcția de comunicare și transparență pe care băncile trebuie să o aibă.
Aceste lucruri nu se vor putea schimba de azi pe mâine. Sunt procese care trebuie declanșate, sunt mecanisme pe care trebuie să le punem la punct. Ne-am apucat deja de treabă și am lansat, în urmă cu câteva zile, o platformă națională de educație financiară, care face parte din aceste mecanisme despre care vorbim. Cele patru concepte financiare (dobânda, dobânda compusă, inflația și diversificarea riscului) sunt înțelese în România de o persoană din cinci, pe când în Europa de nord sunt înțelese de trei persoane din patru, în Europa de vest sunt înțelese de două persoane din trei și, în general, ca medie europeană, sunt înțelese de o persoană din două. După cum se poate observa, țara noastră este departe de această medie. Faptul că suntem undeva pe ultimul loc în Europa din punctul de vedere al educației financiare ar trebui să îngrijoreze întreaga societate. Și nu numai să ne îngrijoreze, pentru că îngrijorarea cu lipsa de acțiune nu duce nicăieri. Ar trebui să ne ducă la acțiune. De aceea, Asociația Română a Băncilor vrea să schimbe această statistică, chiar dacă probabil în trecut nu am comunicat suficient și nu am știut să apăsăm pedala educației financiare. Nu am utilizat nici măcar infrastructura care ne este la îndemână și care ne asigură interacțiunea pe care o avem cu clienții. Trebuie să recunoaștem că băncile merg în interacțiune cu clienții cu oameni care sunt relativ noi în sistem și de aceea poate mai puțin pregătiți, dacă te uiți din punctul de vedere al poziției pe care o au în bancă, la nivelul salarial ș.a.m.d. Nu vreau să fiu greșit înțeles, am toată aprecierea pentru colegii mei din prima linie, spun doar că băncile trebuie să investească mai mult în ei. Trebuie să ne ducem în interacțiune cu clienții cu niște oameni în care trebuie să investim, mai ales în formarea lor profesională, mai mult decât am făcut-o până acum. Lucrurile trebuie să se schimbe, mai ales că avem la dispoziție Institutul Bancar Român, unde putem organiza cursuri de training și formare profesională, astfel încât să putem ridica nivelul de înțelegere și de consultanță pe care angajatul bancar să-l poată oferi clienților. Ar trebui probabil pus la punct și un program de licențiere a profesiei sau a specialităților. Programul și strategia națională pe educație financiară încep să facă și o carieră europeană. Le-am discutat la nivelul Federației Bancare Europene, ideile noastre au plăcut, pentru că aduc un element de inovație, și anume strângerea la un loc a tuturor celor care au obligația de a comunica din zona financiar-bancară (instituții de credit, piață de capital, fonduri mutuale, asigurări, fonduri de pensii etc.).”
Despre darea în plată: ”Dacă am discuta despre datorie, nu despre credit, cred că toată lumea ar înțelege!”
”Dacă, în clipa de față, am discuta despre datorie, nu despre credit, dintr-o dată brusc la nivelul societății toată lumea ar înțelege despre ce este vorba de fapt. Spre exemplu, dacă vine vecinul meu la mine și-mi cere 100 de lei împrumut ca să-și cumpere zahăr, mă aștept să primesc înapoi suta de lei, nu zahărul. Noi nu cumva viciem, prin această lege, cultura datoriei și cultura plății? Și dacă se întâmplă acest lucru, nu cumva se va răsfrânge și la nivelul relațiilor comerciale, la nivelul relației noastre cu statul sau la nivelul relațiilor între indivizi? Este clar că nu ar trebui să ieșim din niște mecanisme medii, normale, europene. În Directiva 17 se spune următorul lucru: noi nu ne opunem ca în țările membre băncile să ajungă la o convenție cu creditorii și să accepte darea în plată ca fiind o formulă liberatorie. Este ca și cum ești pe malul unui lac și vezi panoul ”Scăldatul interzis!”, pe care Uniunea Europeană îl modifică cu mesajul ”Scăldatul este permis”. Numai că noi, în România, vrem să transformăm acest ”Scăldatul este permis” în ”Obligatoriu, toată lumea în apă”. Este clar că subiectul dării în plată a aprins societatea. Cred totodată că, în tentativa sistemului bancar de a se proteja, au loc și niște excese de comunicare care nu fac bine. Nu fac decât să radicalizeze pozițiile. Eu încă nu știu cum să revenim din nou la o zonă de normalitate, de comunicare. Ce știu însă este că ne trebuie un dialog real.”
Există o formă a legii privind darea în plată pe care băncile să o împărtășească?
”Important este să avem o lege care să producă efecte, nu să avem o lege care să nu-și producă efectele, care să dea doar sentimentul că se face ceva reparatoriu, dar să nu se întâmple nimic de fapt. Cred că trebuie să identificăm acele cazuri sociale pentru care declarativ a fost gândită această lege. Din păcate, noi mai avem un act normativ care identifică cazurile sociale. Avem o lege care prevede inclusiv darea în plată pentru cazurile sociale. Dacă ne uităm la legea privind falimentul personal și o citim în detaliu o să descoperim că acest act normativ spune următorul lucru: identificăm cazurile sociale și după aceea trebuie să obligăm băncile să facă diverse lucruri în direcția protejării clienților, inclusiv darea în plată. Vorbim despre o lege echilibrată, de care îmi pare rău că nu a fost pusă în vigoare. Nu cred că o lege care ne dezechilibrează, cum este actuala formă a dării în plată, ne face bine în momentul de față. Dacă ar rămâne în acești parametri de a identifica cazurile sociale, deci cu alte cuvinte dacă ar repeta ceea ce spune legea insolvenței persoanelor fizice, bineînțeles că așa cum am fost de acord la prima lege vom fi de acord și cu a doua.”
”Indiferent cât de tare suntem criticați în momentul de față, datoria noastră este să explicăm care este potențialul impact!”
”Consider că există o majoritate tăcută, la care mesajul nostru nu a ajuns și care tace din mai multe considerente. Tace pentru că nu se simte impactată de această lege, tace pentru că nu înțelege subiectul, tace pentru că observă ca la televizor o echipă mai slabă care se luptă cu niște asa zis “galonați” și are percepția naturală că ar trebui să câștige cei mai puțin puternici. Noi vorbim însă dintr-o poziție de puțină credibilitate socială, încercăm să venim cu argumente și cu cifre, chiar dacă de partea cealaltă nu se discută prea mult despre cifre.
Trebuie să mizăm în continuare pe transparență și comunicare, dar totodată să nu ne descurajăm. Sunt convins că după publicarea unor articole, inclusiv de genul pe care-l avem aici, o să fie o listă de înjurături.
Asta descurajează în general, dar în același timp constituie și o obligație, pentru că trebuie să explici și poate astfel vor fi oameni din majoritatea tăcută, care citind vor realiza că ceea ce spunem are logică.”
I-am cerut lui Sergiu Oprescu să-mi vorbească despre situația programului guvernamental Prima Casă, care este probabil cea mai bună lege socială din România și care a produs efecte benefice pe mai multe paliere ale economiei.
”Am privit acest program încă de la început ca fiind o lege socială, dar stabilizatoare pentru o posibilă corecție care ar fi fost mult mai mare pe piața imobiliară și care ar fi generat o corecție la nivelul societății. În prezent, există această interpretare că actuala formă a legii privind darea în plată impactează programul Prima Casă. Sunt specialiști juriști care interpretează că prin darea în plată se afectează structura garanției statului. Dacă Guvernul va veni și va explicita la nivelul în care nimeni nu poate interpreta altfel, adică să se specifice în mod evident că garanția statului va funcționa în continuare, probabil că programul va merge înainte, indiferent de cum va arăta legea privind darea în plată. Dar pentru asta ar trebui să se introducă un text în legea care reglementează Prima Casă care să treacă de toate posibilele interpretări ale juriștilor. Pentru a funcționa, programul Prima Casă are nevoie de o legislație clară.”
Problema creditelor în franci și conversia acestor împrumuturi reprezintă, practic, sămânța de scandal în toată această poveste a relației tensionate dintre bănci și clienți…
”Putem avea o abordare emoțională pe această temă, pe care pot să o înțeleg. Un om care nu înțelege cum funcționează această monedă va avea această abordare emoțională, spunând că și-a asumat un risc de schimb valutar din franc în euro și din euro în lei pe care nu l-a înțeles. “Nu mi s-a explicat” este prima afirmație a acestui om “și nu mi-am dorit așa ceva”.
Este o abordare pe care pot să o înțeleg, ba chiar am înțeles-o încă de atunci când am luat decizia ca Alpha Bank să stea departe de acest tip de creditare. Nu ne-am implicat nu pentru că ni s-a întâmplat să stăm deoparte, ci pentru că am făcut o analiză. Am avut propuneri la vremea respectivă să intrăm și noi în hora creditării în franci elvețieni, dar am decis să nu facem pasul. Motivul pentru care am luat această hotărâre este exact faptul că am intuit că va fi foarte greu să le explici clienților că de fapt discutăm de două seturi de parametri care funcționează și se arbitrajează (adică riscurile se pot compensa reciproc în timp) în comun.
Practic, discutăm despre rata de schimb, care este un risc de variație al cursului și mai avem, în același timp, un risc al variației ratei dobânzii. Cele două împreună creează rata în lei pe care clientul o plătește ca beneficiar al unui credit în franci. Cele două seturi împreună, pe termene lungi, se arbitrajează reciproc. Acesta este rolul piețelor. Dar această ecuație nu se poate explica așa ușor.
Emoțional înțeleg și cred că este datoria băncilor care au participat la acest tip de creditare să vină în clipa de față și să corecteze prin mecanisme de negociere personală cu fiecare client în parte. În mod normal, această corecție trebuie lăsată la nivelul relației dintre bancă și client. Pentru că banca are interesul să-l țină pe clientul respectiv în relație bună cu ea. Și așa ar trebui procedat. Pe de altă parte, faptul că se dorește, printr-un act legislativ, să se formeze o relație disproporționată, în care să se spună că toți trebuie să beneficieze de ceva nu este în regulă. Nu toți clienții sunt în aceeași situație. Sunt clienți pe care evoluția cursului de schimb i-a adus spre zona de cazuri sociale. Acestor clienți ar trebui, în clipa de față, să li se găsească soluții, mecanisme, inclusiv de ”haircut” pe care băncile să le facă ca și propuneri. Există și varianta în care poate fi găsită o soluție comună, o variantă de portofoliu pentru conversie în anumite condiții, pe care am înțeles că unele bănci o practică deja. Mai există însă și o abordare rațională a acestei probleme. Pe termen lung, aceste seturi de riscuri se arbitrajează reciproc și s-ar putea să se compenseze, iar un client cu un credit în franci care astăzi este într-o poziție neplăcută ar putea beneficia în viitor de avantajele deprecierii acestei monede. În perioada de compensare, s-ar putea să descoperim peste un an, doi sau trei că poziția pe care ai fi avut-o și pe care tu astăzi vrei să ți-o închizi ți-ar fi adus niște beneficii. Ce vom face la acel moment? O să alcătuim un alt grup de oameni nemulțumiți pe care o să-l numim ”Foștii împrumutați în franci elvețieni care ar fi beneficiat de… și care au fost forțați să accepte oferta de conversie a băncilor”?. Dar, revin, pentru clienții care nu mai pot achita și pentru care cursul de schimb a generat o povară aproape imposibil de dus trebuie găsită o soluție.”
Cum se poate ajunge la consens între cele două tabere?
”Imaginea bancherilor poate fi îmbunătățită substanțial. Cred că trebuie umanizată și explicată activitatea băncilor. Dacă sărim de prima reacție care este negativă, cred că am putea ajunge la consens.
Totuși, genul acesta de disensiune puternică care fracționează societatea are și o valență pozitivă, pentru că a dat un fel de șoc în interiorul sistemului bancar și regăsim aici voci mai responsabile acum. Însă exagerarea și ducerea într-un context care poate să afecteze stabilitatea financiară sunt lucruri rele și periculoase.
Trebuie să putem să spunem și asta. Nu pot spune prima frază și să fie acceptată, iar a doua frază, care este la fel de echilibrată, să nu mai fie primită cu ochi buni. Încercăm să fim echilibrați. Este foarte adevărat că tipul acesta de discurs ar fi bine să vină din afara sistemului bancar. Mi-aș fi dorit ca cineva, un creditor de credibilitate, să poată veni cu genul acesta de discurs din afara celor două tabere. Vrem și trebuie să construim un pod între bănci și clienți. Cred că suntem cu toții de acord că cel mai important punct din construcția unui pod este punctul de mijloc. Tocmai de aceea, în această ecuație, sunt foarte importante vocile și mesajele de la mijloc. Orice inițiativă de a construi acest pod al comunicării din zona punctului de mijloc trebuie lăudată și încurajată. Tipul de comunicare de genul aștia sunt bruneți nu vorbim cu ei, ceilalți sunt blonzi nu vorbim cu ei, nu este dialog. În același timp, noi trebuie cumva să-i eliminăm pe cei care pescuiesc în ape tulburi sau pe cei care tulbură apa cu scopul de a pescui. Trebuie să găsim cumva formulele pentru a ne putea vedea. În momentul de față suntem în ape tulburi, nu ne putea vedea între noi și nici măcar pe cei care pescuiesc în aceste ape.”
Cum s-au schimbat clienții băncilor din România în ultimii zece ani?
”Cred că a crescut nivelul de neîncredere mai ales al debitorilor. Cauzele sunt lipsa de comunicare, lipsa de educație financiară, lipsa de transparență și, inclusiv, greșeli făcute de bănci, dar și unele generate de elemente externe băncilor. Vă dau un exemplu pe care încerc să mi-l asum istoric pentru tot ceea ce s-a întâmplat.
Noi trebuia să pedepsim mult mai mult în interiorul sistemului bancar derapajele. Avem Juriul de Onoare prevăzut în Codul de Etică Bancară la nivelul Asociației Române a Băncilor, care are tocmai acest rol. Cred că trebuia să luăm în discuție, în trecut, anumite practici și poate că am fi evitat niște lucruri ulterioare dacă eram noi primii care sancționam derapajele. Este clar că trebuie să utilizăm mai mult această funcție.
Nu trebuie să omitem însă faptul că neîncrederea sporită față de bănci nu are la bază numai aceste elemente pe care ni le asumăm, ci s-a creat și pe fondul lipsei de înțelegere a unor fenomene economice și financiare. Spre exemplu, riscul valutar este independent de bănci. Nu băncile îl concep într-o eprubetă și îl aruncă într-un viitor, undeva, ca să-și manifeste efectele. Ține de politici monetare, fiscale, economice, ține de macroeconomie, de performanță la nivelul societății. Un alt exemplu este că atunci când vorbim de relația dintre bănci și clienți ne referim numai de dobânzile la credite, dar nu facem calculul până la urmă similar pe dobânzile la depozite. O să vedem, în acest fel, că dobânda compusă de care toată lumea fuge pentru că nu o înțelege funcționează atunci când economisești și-ți plătește dobândă la dobândă. Astfel, dacă tu ai ține la bancă un depozit de 100.000 de lei timp de 30 de ani cu dobândă de 3,5%, ajungi să primești aproape de trei ori banii pe care i-ai depus (100,000 Lei banii depusi si 180,000 lei dobânda primită) . Iar când ai un credit de 100.000 de lei și rambursezi la el timp de 30 de ani cu o dobândă de 5% plătești de două ori suma împrumutată (adica 100,000 lei imprumutata și doar 93,000 Lei dobanda plătită). Acesta este costul banilor, adică face parte din ceea ce lumea trebuie să înțeleagă ca fiind un principiu financiar normal de valoare în timp a banilor. Banii, ca orice marfă, au un cost și, într-o anumită perioadă de timp, acest cost variază. Aceste lucruri trebuie explicate pentru a fi înțelese, folosind mai ales asemenea exemple. Mai pot observa că a crescut nevoia băncilor de a segmenta mai bine clientela. Există și un segment de clienți unde băncile trebuie să înceapă cu noțiunile de bază ale educației financiare, dar există în mod evident și clienți cu care poți rezolva integrale pe subiecte financiare. Asta înseamnă că trebuie să ne ducem cu mesajul adecvat pe segmente diferite.”
Care sunt direcțiile de dezvoltare ale sistemului bancar românesc și ce părere aveți referitor la procesul de consolidare prin vânzare de active tot mai vizibil în ultimii ani?
”S-ar putea pentru prima dată să asistăm la o mișcare a creditării din zona de retail către corporate și afacerile mici și mijlocii. Tendința de ”ronizare” a creditării va continua, datorită nivelului mic al dobânzii monedei naționale. Este o tendință cu efecte benefice pentru că elimină celelalte riscuri pe care astăzi le descoperim și spunem că nu le înțelegem. O creditare în lei ne ține indexați numai la riscul de variație a ratei dobânzii la leu.”
Nu mă pot abține și intervin: ”Păi și ce se va întâmpla peste o perioadă, când previzibil rata dobânzii la lei va crește?”
”Este o întrebare pentru care mă bucur foarte mult că ați ridicat-o dumneavoastră. Cred că în momentul de față este foarte important că se elimină celelalte riscuri care astăzi ne fac rău.”
Sergiu Oprescu își continuă răspunsul la întrebarea inițială.
”S-ar putea să vedem un gradient de creștere mai mare pe creditarea companiilor, decât pe retail. Societățile comerciale au ajuns la un nivel de utilizare a capacităților de producție spre 80%, care este pragul de la care marea majoritate a companiilor se gândește la reinvestiții în capacități de producție și în noi tehnologii. Am putea să observăm cum 2016 va fi primul an în care să se facă foarte multe solicitări de creditare către sistemul bancar de retehnologizare, investiții în echipamente, mașini, creștere capacități de producție. Este bine că sistemul bancar este pregătit cu muniția necesară pentru a face acest lucru. O altă direcție previzibilă este reprezentată de investiția digitală sau tehnologică la nivelul băncilor. Despre consolidare, pot spune că vorbim despre ea în fiecare an și se întâmplă încet, încet în fiecare an. Există tendințe de consolidare și se vede pe toate palierele sistemului, de la băncile mici la băncile mai mari. Cred că tendințele vor exista în continuare. Mă aștept ca acest lucru să se întâmple nu numai prin bănci existente deja pe piață, dar și noi intrați. Există o dinamică care probabil va crește în următoarea perioadă. Acum trebuie să vedem și cât de atractivă rămâne piața, cum legiferăm ca să lăsăm o piață bancară atractivă.”
Evoluția Alpha Bank în 2015
”Am înregistrat o pierdere generată de costul riscului. Este același mecanism care ține de recunoașterea provizioanelor ce sunt aferente neperformanței. Rezultatul negativ este influențat și de faptul că anul trecut a fost un an de criză pentru băncile grecești. A fost un an în care a trebuit să rămânem extrem de lichizi. Lichiditatea, care ne-a permis să navigăm cu brio prin criza anului trecut, vine cu costuri. Faptul că nu poți plasa lichiditatea pe termene lungi, ci trebuie să o păstrezi pentru eventuale situații de moment, acest lucru vine cu niște costuri. Nu ți se dau randamentele pe care ți le-ai dori dacă plasezi banii pe termene scurte. Este exact ceea ce se întâmplă și în cazul unui simplu deponent. Una este să ai depozit pe o saptămână sau o lună față de cele pe un an. Pe de altă parte, am făcut ajustări din punctul de vedere al cheltuielilor. Am făcut o reducere de rețea de sucursale. Este un efort permanent și continuu al băncii de a optimiza cheltuielile pe care le are la ora actuală.”
Despre marota profitului sistemului bancar: ”Cred că la nivelul societății nu ar trebuie să-i fie nimănui rușine că realizează profit!”
Cred cu tărie că nu trebuie să ne fie rușine de profit. Ba din contră, ar trebui să ne pară rău că nu suntem profitabili. Noi, încet încet, comunicând excesiv pe tema profiturilor realizate de sectorul bancar, transformăm pierderea într-o reușită. Când încerc să construiesc pilonul acela de la mijlocul podului și întreb ”Vreți să avem profit cu toții?” aud imediat voci care spun ”Da, dar nu voi!”. Acesta nu este un răspuns corect și coerent. Vrem cu toții profit și este normal să vrem cu toții profit. S-a tot vehiculat că sistemul bancar din România a făcut profituri de două ori mai mari decât în Europa. Dar, dacă adunăm pierderile din ultimii patru ani putem observa că sistemul bancar este încă pe minus. Iar profitul de anul trecut, despre care discutăm, ține de o singularitate. Ține exact de acele consolidări despre care vă vorbeam mai devreme. Nu este un profit care este realizat din activitatea bancară, este un profit care ține cont de câteva evenimente conjuncturale în 2015. Și nu s-a realizat pe seama clienților români, ci pe seama acționarilor altor bănci.
Discuția despre viața personală debutează cu o încruntare și cu teamă că detalii despre viața sa personală trebuie să rămână în spațiul privat și nu aduse în spațiul public.
Nu sunt o persoană publică și nu-mi doresc acest lucru. Nu știu dacă îmi doresc să rămân bancher pe termen lung. Asta este ceea ce fac acum și încerc să o fac cu profesionalism. Am fost spre exemplu extrem de atașat de piața de capital, dar și de sistemul bancar. Am plecat ca bancher, am migrat un interval de vreo șapte ani pe piața de capital, când am fost la conducerea Bursei de Valori București, într-o perioadă extrem de tumultoasă, când s-au produs cele mai radicale schimbări din istoria bursei, demutulizarea bursei, fuziunea cu Rasdaq-ul, etc.. Pe piața bancară m-a atras întotdeauna partea de a dezvolta, de a veni și a te uita cumva din altă parte la subiect și de a înțelege ce-i lipsește, ce se poate face. Același lucru încerc să fac și astăzi pe subiectul pe care-l avem, dar acest demers trebuie să fie crezut ca să aibă valoare. Este dificil în contextul actual să ai un demers credibil. Probabil că va trebui să treacă o perioadă de timp ca să ajungi să poți avea genul acesta de demers, dar nu trebuie să ne descurajăm. În rest, am pasiuni absolut normale. Fără a avea pretenția că sunt un mare pescar, pot spune că îmi place să pescuiesc. Îmi place să citesc destul de mult și îmi place să citesc pe anumite domenii unde pot fi la confluența unor științe. Îmi place pictura. Îmi place partea de cosmologie, tot ceea ce ține de istoria universului, urmărind cu pasiune ceea ce se întâmplă în domeniu. Am avut și șansa să vin dintr-un background tehnic, unde matematica, fizica și elementele de mecanică cuantică mi-au fost familiare. Sunt căsătorit de 30 de ani și avem o fată. Cam atât!
Sursa: http://www.bankingnews.ro/sergiu-oprescu-interviu.html
