Procesul de dezintermediere financiară s-a accentuat în ultimii cinci ani. Absenţa cererii eligibile de credite şi creşterea economisirii interne sunt principalele motivaţii pentru reducerea liniilor de finanţare de la băncile mamă. Sectorul bancar românesc este într-o poziție care îi permite reluarea creditării în mod sustenabil, mai ales că marjele de dobândă aferente creditelor au continuat trendul descendent.
Sistemul bancar românesc și-a demonstrat stabilitatea structurală, a realizat optimizarea portofoliilor de credite printr-un proces amplu de curăţare a bilanţurilor şi acordă credite, pe parcursul anului 2015, într-un ritm aproape similar cu cel de dinainte de criză. Sectorul bancar din România este printre puținele sectoare bancare din Uniunea Europeană care nu a avut nevoie pe perioada crizei de sprjin din fonduri publice.
Rata de solvabilitate s-a menţinut la un nivel ridicat, de 18,07% în iunie 2015, în condițiile în care pragul minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR este de 8%.
Curățarea bilanțurilor şi schimbarea metodologiei de calcul a creditelor neperformante au condus la o reducere cu peste zece puncte procentuale a ratei creditelor neperformante până la 12,06%, în luna august 2015. Băncile vor să se implice tot mai mult în creditare pentru a compensa scăderea bilanțurilor. Lichiditate există în piață și acest lucru este dovedit de nivelul scăzut al dobânzilor de pe piața monetară.
Afirmam la sfârşitul anului trecut că principalele obiective pentru sistemul bancar pentru anul 2015 sunt creșterea creditării, măsurile orientate pentru restabilirea încrederii și exercițiul de evaluare a calității activelor la nivelul sistemului bancar românesc. Anticipaţiile indicau pentru anul 2015 creşterea soldului creditului neguvernamental în ritm anual, lucru care este deja sesizabil încă din luna august. Înseamnă că volumul creditelor noi acordate au depăşit ieşirile din soldul creditului neguvernamental sub formă de rambursări de principal, scoatere în afara bilanţului şi vânzări de portofolii.
Este nevoie de încredere. Disciplina financiară nu este punctul forte, mai ales dacă privim sectorul creditării IMM-urilor. Dar asta înseamnă, până la urmă, acea încredere pe care o dai oricărui investitor și oricărui consumator că o datorie se plătește. Cât timp acest lucru nu există, întreaga industrie bancară este pusă sub semnul întrebării pentru că fișa de post a industriei bancare este aceea de a crește economisirea și prin această economisire să poată credita economia. De ce este România în urmă? Dintr-o mie de motive. Unul dintre ele este acela că România are un grad de intermediere financiară (ponderea creditului neguvernamental în PIB) de circa 32%, cel mai scăzut din Uniunea Europeană, în scădere de la nivelul de aproape 40% în 2011.
Nivelul de intermediere financiară este direct proporţional cu prosperitatea ţărilor respective, prosperitate reprezentată printr-un indicator PIB per capita. PIB pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat în 2014 la 54% din media Uniunii Europene.
Strategia ar trebui orientată spre creşterea sustenabilă şi, implicit, spre creşterea intermedierii financiare. Aşteptările sunt ca abordările legislative să devină constructive, pentru că în final cel care beneficiază de costuri mai reduse ar trebui să fie cetăţeanul.
Însă, în România unele proiecte legislative merg în direcția slăbirii disciplinei financiare. România are o conotație specifică pentru că lipsa învățăturii democratice ne face să preluăm ceea ce Europa ne prezintă astăzi ca legi și le transpunem într-o manieră diferită și împotriva economiei.
Astăzi suntem în fața multor percepții care se transformă în inițiative legislative. Nu putem să nu ne întrebăm care va fi strategia grupurilor financiare pe viitor. În perioada 2009 – 2014, sistemul bancar a înregistrat o pierdere netă consolidată de 1,6 miliarde euro, în timp ce aporturile suplimentare de capital de la acţionari s-au ridicat la 1,8 miliarde euro.
Nu putem avea un capital care să înregistreze constant pierdere şi în acelaşi timp să contribuie la creşterea economică a României în condiţiile în care asistăm la o serie de iniţiative legislative dintre care unele contravin legislaţiei naţionale sau dreptului comunitar. Or, acestea creează aşteptări consumatorului şi o imagine proastă sistemului bancar.
Aşteptările privind modul în care sectorul bancar contribuie la dezvoltarea economiei României ar trebui să fie direct proporţionate cu cadrul legislativ naţional şi perspectivele de modificare a acestuia. Nu te poţi aştepta ca un sistem bancar să menţină aceleaşi condiţii de costuri ca mediul bancar european dacă nu-i permiţi să opereze cu acelaşi instrumentar şi la un nivel similar de siguranţă privind recuperarea sumelor intermediate.
