Scorul mediu de alfabetizare financiară în rândul celor peste 4.000 de români care și-au testat cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei “#Dreptullabanking îți aduce libertate de mișcare” este de 7,53. Aproximativ 22,5% dintre participanți au oferit răspunsuri corecte la peste 80% din întrebări și au fost desemnați câștigători. Astfel, 900 de participanți au câștigat abonamente Metrorex și/sau STB pentru o lună.
Românii au fost invitați, timp de o săptămână, să își testeze cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei #Dreptullabanking, campania băncilor din România dezvoltată cu sprijinul Asociației Române a Băncilor (ARB), la stația de metrou Universitate, până la data de 2 noiembrie 2022. Peste 4.000 de români și-au testat cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei “#Dreptullabanking îți aduce libertate de mișcare”.