Trenduri
SIBOS – cel mai important eveniment al comunității financiar-bancare globale organizat anual de SWIFT – a revenit în acest an pe continentul american. Mai mult decât o infrastructură globală de comunicaţii şi mesagerie financiară, SWIFT este o platformă de colaborare pentru crearea de standarde şi practici comune, pentru definirea de soluţii la problemele industriei financiar-bancare, iar acest rol a fost dezvoltat şi consolidat permanent de-a lungul existenţei sale.
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie 2014, Boston a fost gazda a peste 7.300 de delegaţi din 144 de țări – factori de decizie şi experţi din instituţii financiar-bancare, furnizori de tehnologie, infrastructuri de piaţă, corporaţii multinaţionale şi consultanţi. În spaţiul expoziţional, peste 220 de companii – mari grupuri financiar bancare, infrastructuri globale, consultanţi, furnizori de tehnologie informatică – şi-au prezentat ofertele de servicii şi soluţii.
Promovând valorile sale de bază – excelenţă, comunitate, inovaţie – SWIFT a fost prezent în expoziţie, pe lângă standul propriu, cu Standards Forum – locul preferat de dezbatere a noutăţilor şi viitorului standardelor specifice industriei şi Innotribe – forumul SWIFT pentru inovaţie, destinat schimburilor de idei şi identificării de noi proiecte şi soluţii pentru problemele comunităţii financiar-bancare pe termen mediu şi lung.
Dezbaterile în cadrul plenarelor SIBOS au fost dominate de necesitatea standardizării şi armonizării, de impactul reglementărilor, de schimbările curente care au ca motor evoluţia tehnologică şi cerinţele clienţilor.
Într-o varietate de sesiuni, dezbateri pe probleme mari, sesiuni de interes special şi paneluri de discuţii, au fost tratate temele principale ale SIBOS:
- noile reglementări – provocări sau oportunităţi
- excelenţa operaţională
- creşterea eficienţei serviciilor financiar-bancare prin inovaţie şi colaborare
Nu au lipsit nici în acest an tradiţionalele forumuri de discuţie privind accesul corporaţiilor la infrastructura şi serviciile SWIFT, infrastructurile de piaţă, viitorul standardelor şi inter-operabilitatea, conformitatea cu reglementările privind combaterea criminalităţii financiare, dar şi numeroase sesiuni focalizate pe tehnologie şi inovaţie.
A fost organizat în premieră un flux de discuţii dedicat firmelor de investiţii financiare, cu accent pe provocările outsourcing-ului într-o eră preocupată de riscurile sistemice şi operaţionale, precum şi locul inovaţiei într-o piaţă tradiţional conservatoare.
Adoptarea standardelor de mesagerie financiară ISO 20022, care au împlinit deja 10 ani de existenţă şi sunt utilizate în peste 70 de pieţe, a fost un subiect dezbătut pe larg în cadrul Standards Forum. ISO 20022 este o familie de standarde tranzacţionale proiectate pentru întregul lanţ al tranzacţiei, dincolo de spaţiul interbanacar, standarde ce permit colectarea cerinţelor dintr-o perspectivă de afaceri pe care tehnicienii o pot accesa pentru a implementa sisteme interoperabile bazate pe componente reutilizabile.
O temă care a dominat discuţiile în cadrul SIBOS a fost conformitatea cu reglementările privind prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului, dar şi sancţiunile economice, de importanţă critică pentru comunitatea internaţională, ca metodă de a lupta împotriva crimei financiare. Portofoliul soluţiilor de conformitate SWIFT este dezvoltat pe baza reglementărilor în domeniu la nivel internaţional şi cuprinde : soluţia Sanctions Screening, KYC Registry – un registru global KYC care colectează și distribuie informaţii actualizate privind cunoașterea clientelei, precum şi serviciul Compliance Analitycs.
În cursul lunii decembrie, SWIFT a anunţat lansarea KYC Registry, care este disponibil pentru băncile care doresc să reducă riscurile legate de activităţile de conformitate KYC ale băncilor lor corespondente, registru la care au aderat deja 20 de mari bănci globale şi regionale.
Adoptarea noilor tehnologii generează valoare pentru industria financiară, prin explorarea oportunităţilor aduse de Internet, dispozitivele mobile şi reţelele sociale, prin posibilitatea de a atrage noi clienţi şi de a construi relaţii mai strânse cu cei existenţi.
Oportunităţile dar şi provocările generate de evoluţia tehnologiei preocupă industria financiar-bancară mai mult ca niciodată, în special din punctul de vedere al necesităţii de adaptare rapidă a industriei la schimbările tehnologice şi la cerinţele în continua modificare, generate de evoluţia tehnologică – ale clienţilor.
O serie de sesiuni au dezbătut utilizarea tehnologiei cloud în sistemele financiar bancare, riscuri şi oportunităţi, impactul adoptării acestei tehnologii mai ales din perspectiva asigurării securităţii şi confidenţialităţii informaţiilor.
O temă importantă a fost securitatea informaţiei în spaţiul virtual, evoluţia riscurilor şi ameninţărilor, metodele de cooperare la nivelul industriei financiare pentru diminuarea efectelor nedorite ale acestora.
SIBOS a constituit şi un prilej de evaluare a realizării obiectivelor strategiei SWIFT2015, aflată aproape de finalizare. Un anunţ important a fost îndeplinirea – mai devreme cu un an decât a fost planificat – angajamentul SWIFT de a reduce preţurile mesageriei SWIFT cu procente cuprinse între 30 şi 50% între 2010 şi 2015, un obiectiv al organizaţiei inclus în această strategie.
În cadrul întâlnirii cu Preşedinţii Grupurilor naţionale de membri & utilizatori SWIFT, desfăşurată în fiecare an cu prilejul SIBOS, a fost pusă în discuţie propunerea de strategie SWIFT 2020, focalizată pe mai multe direcţii de acţiune, astfel:
- dezvoltarea de soluţii pentru plăţi naţionale în timp real 24/7 şi pentru plăţi internaţionale persoană-la-persoană,
- diversificarea în continuare a portofoliului de soluţii privind asigurarea conformităţii cu cerinţele referitoare la prevenirea spălării banilor şi combaterea criminalităţii financiare, cunoaşterea clientelei şi monitorizarea sancţiunilor (AML, KYC, Sanctions);
- dezvoltarea portofoliului de soluţii pentru corporaţiile de top şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi eliminarea tuturor barierelor care împiedică conectarea corporaţiilor la SWIFT;
- dezvoltarea portofoliului de soluţii pentru domeniul tranzacţiilor cu produse de investiţii financiare, prin extinderea serviciilor 24/7, a serviciilor AML, KYC, Sanctions.
Aşa cum a afirmat în Plenara de deschidere Preşedintele SWIFT Yawar Shah, “SWIFT rămâne atașat valorilor sale de bază, inovativ, dar – mai presus de toate – global, neutru, sigur, de încredere, lucrând împreună cu comunitatea, în sprijinul comunității“.