BankingNews
Bancher cu viziune, respectabil și foarte apreciat în comunitatea de profil, Sergiu Oprescu a dat o nouă față Asociației Române a Băncilor, la propriu și la figurat, în calitatea sa de Președinte al Consiliului Director al ARB. Conduce de 11 ani Alpha Bank, cea mai mare bancă cu acționariat grecesc din România, căreia i-a asigurat un parcurs decent, departe de tensiunile relației dintre bănci și clienți din ultimii ani. Inginer de aeronave la bază, Sergiu Oprescu este recunoscut pentru abilitatea de realiza analize financiare profesioniste. Pasiunea pentru mecanismele și măruntaiele economiei îl face un fin observator al ciclurilor evolutive din domeniu și îl ajută în formularea unor opinii ancorate în realitate și mai puțin în percepții emoționale.
Interlocutorul meu, Sergiu Oprescu – Președintele Alpha Bank și Președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor, știe să poarte un dialog și este adeptul comunicării, politică pe care a inoculat-o și comunității pe care o conduce de trei ani. Ascultă cu atenție fiecare întrebare și răspunde fără a se rătăci în impresii sau percepții, raportându-se numai la fapte, cifre și studii ale realității cotidiene. Nu se consideră posesorul adevărului suprem și este predispus să cunoască punctul de vedere al celor din jur.
Am discutat apăsat despre subiectele fierbinți ce privesc industria bancară, timp în care am reușit să deslușesc un om echilibrat care nu cade în patima identificării unor vinovați de serviciu. Cu toate acestea, nu se ferește să spună lucrurile pe nume și să fie critic când tematica conversației o impune. Îngrijorarea principală, pe care o lasă să se întrevadă în cadrul interviului acordat Revistei BankingNews (ediția lunii Martie 2018), se raportează la pericolul creării unui spațiu al așteptărilor iraționale, nerealiste, paralel realității cotidiene. Sergiu Oprescu consideră că așteptările nerealiste, alimentate de exacerbarea tensiunilor dintre bănci și clienți și de activitatea legislativă care ignoră reguli și comportamente economice, îi îndepărtează pe români de dinamica europeană.
– S-a construit etapizat, în ultimii ani, în spațiul public, ideea că băncile reprezintă răul suprem în societatea românească. Percepțiile individuale sau de grup s-au propagat în mentalul colectiv, dând naștere unui deficit de imagine important care a devenit o problemă pentru întreaga comunitate bancară din România. Acest tăvălug, care afectează progresiv notorietatea băncilor, a fost alimentat anul trecut, mai nou, și de luările de poziție guvernamentale, potrivit cărora ”băncile sunt mai rele decât Terente” sau ”băncile nu plătesc impozit pe profit”. Pe fondul acestor declarații din partea unor oficiali ai Statului Român, dintr-un sentiment de antipatie colectivă, mulți români au înțeles, nici mai mult – nici mai puțin, că ”odioasele bănci” (acele multinaționale pline de bani care i-au subjugat pe cetățeni prin contracte de credit abuzive!) nu contribuie cu bani la vistieria statului. Vă rog să-mi spuneți până unde poate fi întinsă coarda? Cât de aproape suntem în a crea un risc sistemic prin percepții, atitudini, declarații și atacuri frontale la adresa băncilor și cui folosesc? Cum trebuie privit acest asalt, unde au greșit băncile și ce soluții există pentru a remedia situația?
– Am ascultat cu atenție această întrebare și trebuie să spun, înainte de toate, că este mult mai interesantă decât orice răspuns. Mi s-a părut potrivit să o aud până la capăt, pentru că acest cumul de întrebări punctează foarte multe elemente de îngrijorare la nivelul mediului bancar, dar și la nivelul societății. Revenind la fațetele multiple ale acestei întrebări, cred că, încercând să simplific, noi trebuie să evităm să construim un spațiu al așteptărilor iraționale, care se poate transfera într-un cerc vicios, un cerc vicios al populismului. Când oamenii judecă de la nivelul așteptărilor care sunt inflamate de astfel de poziții, fără a avea repere europene (să vezi care este natura relației bancă-client la nivel european și în ce manieră este reglementată), nu au decât de pierdut. Ei devin, încet-încet, din ce în ce mai dezamăgiți și se retrag din relația pe care ar fi putut să o construiască cu banca, să intre în ceea ce se numește excluziune financiară, ceea ce în final poate duce la excluziune socială, cum ne învață Uniunea Europeană. Să nu uităm că sistemul bancar este aici pentru a intermedia financiar nevoile clienților și face un serviciu public prin a finanța aceste nevoi. Intermedierea financiară duce, în final, la creșterea bunăstării în societate. Dacă vom crea un spațiu al așteptărilor nerealiste, din păcate, efectul care ar putea să se producă este să vedem retragerea unui client dezamăgit din interacțiunea cu sistemul bancar, crezând nivelul promisiunilor făcute. Ieșind din această relație de parteneriat, clientul devine un perdant pe termen lung, pentru că trăim într-un mediu din ce în ce mai complex, cu o dinamică extrem de rapidă, iar deciziile pe care le luăm în fiecare clipă au efect pe termen lung. Practic, spațiul așteptărilor iraționale nu face decât să decupleze pe unii consumatori de la realitatea cotidiană, să le creeze propriul spațiu imaginar în care spun că au dreptate în orice privință. Se creează astfel o lume paralelă, care afectează deopotrivă consumatorii și băncile. Formula de a ieși din acest adevărat cerc vicios este educația financiară, care de fapt te duce într-un cerc virtuos, care pleacă de la cunoaștere, trece prin identificarea oportunităților, conduce la acțiune și la realizarea beneficiilor generate de acțiune și în final, printr-un proces de învățare continuă, duce pe un alt prag de cunoaștere. În mod evident, au fost câteva greșeli ale sistemului bancar care au condus la această posibilitate de a fi exploatată relația tensionată. Nu este ca și cum sistemul bancar nu a avut niciun fel de vină în crearea acestei situații.
Cred că s-au ignorat câteva elemente la nivelul comunității bancare, cum ar fi faptul că ceea ce face o bancă afectează întreg sistemul. Vreau să subliniez din nou faptul că ar fi fost important ca nivelul de sancțiune și de oprobriu al comunității să fie mai mare la momentul respectiv.
A existat o suită de greșeli din partea băncilor, unele poziționându-se greșit față de nevoile clienților, fără să conștientizeze anumite riscuri de conformare viitoare. La momentul deciziei, o simplă conformare cu legislația și regulamentele în vigoare exista, însă este de dorit să avem și o privire de viitor. În exemplul clasic al creditului în franci elvețieni, dacă te uitai cu o anumită responsabilitate de viitor, ai fi putut să ajungi la concluzia că riscul este greu de cuantificat de către un om cu un bagaj mediu de cunoștințe economice și financiare. Ca atare, chiar dacă nu era ceva ilegal sau incorect să intri pe segmentul acestei piețe de credit, nu ai mai fi făcut-o. Este necesar să ai o privire de viitor în legătură cu riscul de conformitate. Conformitatea, deși se discută, se reglementează și se supraveghează static în fiecare moment, trebuie să includă și o componentă de viitor. Să analizăm, spre exemplu, cum ar putea societatea românească să inducă și să actualizeze anumite riscuri. Este destul de dificil de anticipat, dar este important să se vadă că ai făcut efortul să creionezi o imagine asupra a ceea ce este posibil să se întâmple în viitor. Dacă ai făcut acest exercițiu, însă nu ai anticipat corect riscurile, vei fi pedepsit de piață, dar nu se va putea spune că ai încercat să înșeli pe cineva.
– Construind pe algoritmul dumneavoastră, putem spune că o altă greșeală este neasumarea din partea unor bănci a greșelilor făcute?
– Eu cred că asumarea se face în fiecare clipă prin efectele financiare pecuniare ale deciziilor proaste. Au fost bănci care au trebuit să vândă și să iasă de pe piață.
– Pe palierul percepției societății, cred că o asumare publică contează și generează un alt sentiment…
– Da, această asumare face parte din orice strategie de marketing și comunicare. Vorbim despre ”ABC-ul” oricărei strategii de marketing și comunicare. În momentul în care intri într-o criză, primul lucru care trebuie făcut este asumarea. Sunt absolut de acord cu acest lucru. Totuși, elementul particular industriei bancare este că această asumare nu trebuie făcută în sensul declanșării unui hazard moral. Vorbim despre o particularitate care este extrem de fină. Este greu de digerat și poate fi exploatată negativ foarte ușor. Hazardul moral se definește, în teorie, ca fiind schimbarea comportamentului uman în momentul în care riscul este preluat de altcineva. Exemplul clasic este cel în care un asigurator, vine și spune ”Uite, eu ți-am asigurat mașina asta la orice fel de daune”. În mod evident, în momentul în care vine cineva și îți spune că nu mai ai aceeași responsabilitate față de mașina respectivă ca și de mașina ta, comportamentul tău se schimbă față de situația în care mașina era neasigurată. De aceea, asiguratorul are niște mecanisme de tipul fransizei prin care te face și pe tine cumva responsabil. Același lucru se întâmplă pe piața financiară în general. Dacă apare cineva și spune că toate efectele deciziilor tale vor fi preluate de altcineva, comportamentul tău se schimbă. Industria bancară nu este pregătiră să opereze într-un mediu în care comportamentul tuturor se schimbă. Ca o concluzie, din perspectiva particularității industriei bancare, cred că asumarea s-a făcut și s-a realizat în cea mai curată formă, astfel încât să recunoaștem greșeala fără să declanșăm hazardul moral.
Activitatea legislativă, care ignoră reguli și comportamente economice, este un risc pentru întreaga societate, nu numai pentru sistemul bancar
– Aș vrea să revenim la potențialul risc sistemic și continua activitate a clasei politice pe linia legislației cu impact asupra domeniului bancar…
– Eu sunt foarte atent la definirea riscului sistemic. Există un risc la nivelul sistemului bancar în tandem cu toată această activitate legislativă, care ignoră reguli și comportamente economice. Dar putem vorbi despre un risc pentru întreaga societate, nu numai pentru sistemul bancar. Avem practic un risc în a nu înțelege cum funcționează anumite legături economice în interiorul societății și a introduce blocaje sau impedimente în sensul de bună desfășurare a ciclului de intermediere financiară. Sunt foarte multe exemple, nu numai în legislația noastră ci și în alte legislații, care prin introducerea unor teme false au dat naștere unor monștri. Până la urmă, somnul acela al rațiunii economice naște niște monștri. Vorbim aici despre incapacitatea sistemului bancar de a finanța o creștere economică și de ridicarea costului produselor și serviciilor bancare prin tot felul de opreliști legislative. Mai apoi, ne întrebăm de ce băncile din România au o marjă mai mare decât în alte țări, fără să realizăm că vorbim practic despre o reflexie a tuturor măsurilor legislative și a riscului creat în societate și în economie.
Prin tema promisiunilor populiste, clasa politică poate crea un spațiu al așteptărilor nerealiste, care se manifestă de fapt în costul riscului.
– Și totuși fervoarea legislativă cu tematică bancară continuă. Pare că nu am învățat nimic din experiențele de până acum. Avem, în momentul de față, în Parlament noi propuneri legislative care urmăresc plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a creanțelor cesionate sau eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit. Cum comentați aceste proiecte?
– Aceste inițiative legislative permit exact crearea acelui spațiu al așteptărilor nerealiste despre care vă vorbeam mai devreme. Toate aceste inițiative vin cu costuri pentru industria bancară, inclusiv de imagine, și, în mod paradoxal, se întâmplă în statul membru al Uniunii Europene unde intermedierea financiară ocupă nivelul cel mai redus. În momentul de față suntem foarte aproape de materializarea acelui risc despre care vorbesc bancherii de doi ani încoace, cel al riscului legislativ. Industria bancară este profund îngrijorată de rapiditatea dezbaterilor din Parlament și de impactul nedorit al proiectelor de legi privind plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a creanțelor cesionate și eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit. Încercăm să facem auzită vocea comunității bancare tocmai pentru ca să evităm propagarea unor efecte nedorite în rândul consumatorilor, instituțiilor de credit și economiei în ansamblu. În acest sens, comunitatea bancară a comandat un studiu care arată impactul acestor propuneri legislative, acesta fiind realizat de KPMG. Studiul relevă faptul că, atât impactul individual, cât și cel cumulat al celor trei propuneri legislative ar putea conduce la o încetinire a creșterii economice, o scădere a consumului și investițiilor, cât și la o diminuare a veniturilor la bugetul de stat, pe lângă alte efecte ce vor afecta consumatorii în mod direct și imediat. Cei mai afectați vor fi consumatorii care au nevoie de credite pe fondul înăspririi condițiilor de creditare cu impact direct asupra reducerii consumului și a avuției nete a populației. Aceste efecte conduc la adâncirea diferențelor dintre clasele sociale. După ce am parcurs un traseu cu cea mai mare viteză din Uniunea Europeană la capitolul reducerii creditelor neperformante, vom asista, prin aplicarea acestor inițiative legislative, la un recul pe această zonă a neperformanței. Avansul creditelor neperformante ca urmare a creșterii duratei și costurilor de recuperare, blocării pieței secundare și a modificării comportamentului la plată al debitorilor, poate conduce la creșterea riscului de țară, se arată în studiul KPMG. Promovarea acestor inițiative, care în instanța a doua produc o serie de efecte nedorite, intră în contradicție cu demersurile realizate la nivelul Uniunii Europene pentru soluționarea nivelurilor ridicate de credite neperformante, având în vedere că acestea sunt considerate a reprezenta un risc la adresa stabilității financiare și a creșterii economice. La nivel general, lipsa predictibilității legislative poate avea consecințe negative asupra mediului de afaceri și a investițiilor.
– Vă rog să-mi precizați cât de prezentă este în percepția românilor ideea băncii ca administrator de bani și nu ca furnizor de bani? Am senzația că populația când se raportează la o bancă se gândește mai cu seamă la un finanțator. Există opinia, în rândul românilor, că băncile sunt niște entități super bogate care-și folosesc banii pentru a-i împrumuta. Mai există și o altă categorie, care vede o bancă doar în corelație cu economisirea. Problema adevărată este că cele două viziuni nu se întrepătrund masiv și, totodată, că o bancă este percepută prea puțin ca un administrator de bani.
– Este foarte atentă observația și cred că este corectă! Există într-adevăr o diferență între modul de raportare pe care-l face clientul din România și cred că această raportare se manifestă primordial pe nevoie. Orice consumator ar trebui să înțeleagă că o bancă este de fapt un intermediar între cei care au resursele necesare și le depozitează la bancă și cei care au nevoie de resursele respective pentru că știu cum să le utilizeze. Banca face întotdeauna această alocare pe bază de risc a resurselor care există la deponenți către debitorii care știu cum să utilizeze acele resurse cu randament superior. Și face acest lucru creând întotdeauna o bază de încredere! Să nu pierdem din vedere că țara noastră nu a avut bănci comerciale până în 1990. Băncile comerciale la nivelul publicului larg au fost o necunoscută. Abia de prin anul 2000, când au apărut mai agresiv creditele de retail, a început să se încetățenească ideea de bancă la nivelul mentalului colectiv. Cont bancar aveau doar câțiva oameni, un fel de inițiați. Incluziunea financiară până în anul 2000 era extrem de scăzută. După ce am intrat pe traseul european, am început să implementăm noțiunea de incluziune financiară. Ideea de administrare a banilor a fost descoperită recent și are legătură cu nivelul de avuție individuală, care este mult mai mic față de celelalte țări din Uniunea Europeană.
Tensiunile din ultimii ani au condus la o relație mult mai informată între bănci și clienți
– Cum caracterizați în prezent relația dintre clienți și bănci și ce schimbări ați sesizat raportând viziunea la tensiunile din ultimii trei ani (2015, 2016 și 2017) pe acest palier, dominați de cele două acte normative – darea în plată și conversia creditelor în franci elvețieni? S-a mai estompat acea imagine negativă a băncilor și încotro ne îndreptăm?
– Atunci când vrei să porți un dialog, prima regulă este să-l auzi pe interlocutor ce spune. Altfel, dacă stau doi oameni la masă, dar fiecare se aude numai pe sine, avem două situații de monolog. Până la urmă, vorbim despre o deficiență caracteristică României în acest dialog social al surzilor. Totuși, aș vrea să văd partea pozitivă a acestui nivel de comunicare sporită cu privire la relația client – bancă. Eu aș caracteriza-o ca fiind o relație mult mai informată și de o parte și de cealaltă. Din perspectiva clientului, pot spune că este mai conștient de riscurile la care se supune. Tot acest „zgomot alb” al ultimilor ani a făcut să crească nivelul de atenție cu privire la accesarea creditelor pe termen lung sau la riscul de variație a ratei dobânzii pe care debitorii îl conștientizează acum. Asta nu înseamnă, însă neapărat că românii iau și decizii în baza acestor elemente. De partea cealaltă, băncile și-au construit sisteme de evaluare a riscului mult mai performante decât cele pe care le utilizau înainte de inițierea acestor discuții, pentru a administra mai bine riscurile. Am trecut printr-un ciclu și am descoperit ce s-a întâmplat. Astăzi, spre exemplu, băncile pot părea mult mai birocratice decât erau în trecut, dar această birocratizare are un sens pozitiv. Băncile sunt mult mai atente la evaluarea riscului. Și o să mai spun ceva: chiar dacă începând cu Ordonanța 50, percepția este că zgomotul alb generat de această polemică între bănci și clienții nemulțumiți a crescut, faptic lucrurile arată că nivelul de utilizare și nivelul de încredere în sistemul bancar sunt pe un trend crescător.
– Dacă vorbim despre economisire, putem spune fără a greși că românii au încredere în bănci. Ultimii ani au consemnat creșteri importante ale nivelului depozitelor. Românii își țin banii în bănci. Cum priviți acest paradox al încrederii și cum caracterizați economisirea în sistemul bancar din România? Este loc de mai bine și cum se poate ajunge la mai bine?
– Din punctul de vedere al produselor de economisire, sistemul bancar din România este comparabil cu oricare alt sistem din Europa. Avem toate produsele de economisire care există și în celelalte țări occidentale. Poate, mai puțin cele sofisticate, cu derivative, dar din punctul de vedere al nevoilor de economisire acoperim întreaga paletă. Cred că este segmentul unde încrederea latentă a funcționat extrem de bine. Publicul s-a îndreptat către bănci pentru că a descoperit că utilizarea instrumentelor bancare îl salvează de o mulțime de alte elemente din corvoada zilnică și se ancorează la realitatea europeană mult mai rapid. Să nu uităm că în toată această perioadă, mobilitatea a crescut, care atrage după sine nevoia bancarizării. În momentul în care plec într-o țară străină am nevoie de un card și de capacitatea de a face plăți rapid. Sunt câteva nevoi generate de mobilitate, care sunt deservite de sistemul bancar. Această deservire a condus, pe de o parte, la ridicarea nivelului de incluziune financiară și, pe de altă parte, la sporirea gradului de utilizare. Ca atare, putem observa că suntem pe un trend favorabil. Nu am văzut niciun regres din punctul de vedere al utilizatorului din cauza acelui zgomot alb.
– Există și un aspect negativ în ceea ce privește economisirea, respectiv faptul că românii nu economisesc pe termen lung. Un impediment până la urmă pentru sistemul bancar, dacă privim din prisma creditării pe termen lung. Cum comentați?
– Până la urmă discutăm despre o problemă culturală, dar și despre o chestiune care are în vedere lipsa de instrumente. Ceea ce vreau să spun este că economisirea pe termen lung se face de obicei prin intermediul altor instrumente. În general, termenul cel mai lung utilizat pentru un depozit de marea majoritate a sistemelor bancare din Europa este cuprins între unul și doi ani. Economisirea pe un termen mai lung se face prin instrumente de tipul obligațiunilor, care sunt emise fie de corporații, fie de Guvern. Noi avem o piață deficitară de capital din punctul de vedere al dimensiunii și al adâncimii, și mai ales deficitară pe segmentul instrumentelor cu venit fix. Aici este poate cel mai puțin dezvoltat segment al pieței financiare locale.
Am venit la conducerea Asociației Române a Băncilor într-un moment ciudat, care poate fi caracterizat ca o furtună perfectă
– Vrând – nevrând, acești ultimi trei ani au coincis cu mandatul dumneavoastră la conducerea Asociației Române a Băncilor. Având în vedere istoria deja scrisă a celor trei ani, putem spune că ați avut de administrat cea mai grea perioadă a sistemului bancar din România în calitatea de Președinte al Consiliului Director al ARB. Care este bilanțul acestui interval, ce ați reușit din tot ceea ce aveați în plan? Pe de altă parte, vă rog să-mi precizați dacă intenționați să candidați pentru un nou mandat și care vor fi noile obiective?
– Într-adevăr, am venit la conducerea Asociației Române a Băncilor într-un moment ciudat, care poate fi caracterizat ca o furtună perfectă. A fost un moment extrem de contorsionat şi de dificil. Mandatul acesta de trei ani a fost și continuă să fie dificil. Personal, mi-am dorit să transmit câteva elemente atât în interiorul comunității bancare cât și în exterior. Primul element a fost cel legat de transparență. Am venit cu ideea de a comunica mai mult, chiar dacă la vremea în care am preluat mandatul putem spune că nu era chiar momentul cel mai propice. Soluția de a comunica mai mult, pe care noi am ales-o aproape instinctiv, s-a dovedit a fi corectă. Al doilea element a fost strategia, care are trei piloni de bază: digitalizarea, educația financiară și creditarea. Practic, am identificat că cele trei paliere reprezintă un fel de carență la nivelul societății românești, țara noastră fiind pe ultimele locuri din Europa la aceste capitole. Astfel, eforturile noastre au fost direcționate pe zonele pe care România are deficitul maxim. Aș vrea să mai subliniez că am inițiat o muncă extrem de reformatoare în interiorul comunității. Acest deziderat a implicat transparență, viziune și misiune ancorată în interiorul realităților momentului. Ne-am arătat practic disponibilitatea de a fi utilizați de societate, știind că dispunem de o resursă extrem de importantă, reprezentată de specialiștii care lucrează în domeniul de profil. În privința gradului de mulțumire, vă pot spune că personal sunt un nemulțumit perpetuu. Ca atare, nu sunt foarte mulțumit, considerând că suntem încă departe de ceea ce ar trebui să fim. Cred că am luat-o în mod evident pe drumul cel bun, dar suntem încă departe de a simți vântul în pânze. Mai sunt foarte multe etape de parcurs, de conștientizare, de comunicare, de restabilire a încrederii.
Despre o eventuală candidatură, nu știu cum să răspund ca să mă fac înțeles. Acum ceva timp aș fi răspuns: ”De principiu nu, dar nu aș putea să exclud!”. Acum, răspunsul ar fi mai direct, dar mai este timp până atunci ca să spun așa. Am simțit această funcție ca fiind o mare onoare și un semn de încredere din partea comunității bancare. Sentimentul pe care-l am acum este că am reușit să contribui cu ceva.
– Dacă ați fi pus în situația de a realiza o analiza succintă a sistemului bancar din România, care ar fi discursul dumneavoastră? Ce ar trebui să se știe despre băncile autohtone, cu împliniri și neîmpliniri, cu puncte forte și slăbiciuni? Unde se situează practic, în prezent, sistemul bancar?
– Aș alege un discurs bazat pe teoria convergenței, adică aș realiza o analiză comparativă cu țările europene față de care ne raportăm și ne poziționăm. Avem un sistem bancar robust, România fiind una dintre cele cinci țări europene care au trecut prin toată perioadă de criză fără să aloce o contribuție pentru ajutorul băncilor. Niciun leu nu a fost cheltuit din bani publici pentru sistemul bancar. Avem parametri de robustețe maximă în clipa de față și am arătat că am făcut pași importanți pe linia diminuării gradului de neperformanță, de la 24% în 2014 la 6,4% la finele anului 2017. Este o descreștere a creditului neperformant unică la nivel european. Acesta este un efort al întregului sistem. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că avem un sistem bancar mic dat de nivelul intermedierii financiare. În același timp, vorbim despre un sistem destul de fragmentat din perspectiva numărului de bănci, ceea ce face ca interesul de consolidare să fie pronunțat. Cred că sistemul bancar, în ansamblul său, va avea un rol din ce în ce mai important în economie, pe măsură ce nivelul de cultură financiară va crește, pe măsură ce incluziunea financiară va spori și pe măsură ce nevoia de operare digitală se va manifesta tot mai mult.
– După câțiva ani de pierderi, 2017 s-a dovedit a fi foarte profitabil pentru industria bancară. Ce urmează?
– 2017 a fost într-adevăr primul an, după foarte multă vreme, cu profitabilitate operațională, pe fondul unui nivel al costului riscului foarte scăzut. Am intrat în zona de robustețe de profit, însă este de așteptat ca băncile să se confrunte pe viitor cu forțe contrare menținerii acestui nivel. Digitalizarea și competiția, care vor diminua marjele, vor eroda o parte din activele pe care astăzi le finanțează sistemul bancar.
Pe zona spațiului digital, românii arată deocamdată ca niște copii care se joacă
– Care este percepția dumneavoastră față de mersul economiei locale și care este rolul băncilor în dezvoltarea acesteia? Cum evaluați implicarea băncilor în dezvoltarea economiei românești?
– Economia a mers foarte bine în 2017, bineînțeles cu anumite tendințe de supra-inflamare. O creștere economică de peste șapte puncte procentuale este peste nivelul de sustenabilitate și de potențial al României. Există câteva semne de întrebare despre decalajele sau derapajele pe care le-a făcut economia în această perioadă de accelerare. Ca poză, economia României arată bine, dar dacă te uiți dincolo de prima imagine și observi tendințele și trendurile, începi să te îngrijorezi că anumite lucruri ar putea scăpa de sub control. În primul rând, mă refer la exacerbarea consumului și la lipsa investițiilor, care vor avea efect de instanța a doua.
– Se discută tot mai des despre digitalizare. Subiectul naște numeroase provocări pentru băncile locale. Cât de pregătiți sunt românii pentru a îmbrățișa ultimele tehnologii atunci când vine vorba despre produse și servicii bancare?
– Din punctul de vedere al utilizării și al înclinației naționale de a exploata zona spațiului digital, cred că avem una dintre cele mai mari dinamici la nivel european. Românii se simt însă foarte bine în interacțiunea socială din spațiul digital.
Datele arată că suntem ca niște copii care se joacă deocamdată, însușind însă niște abilități care ne vor ajuta foarte mult. Este clar că zona mediului digital nu este exploatată. Nu avem, deocamdată, leadership pentru transformarea digitală efectivă a României.
– Conceptul de ”Educație financiară” este tot mai des promovat și folosit de comunitatea bancară și de societate. Necesitatea propagării cunoștintelor financiar – bancare de bază în rândul populației este recunoscută de toată lumea. Administrarea banilor a devenit o temă de discuție cotidiană și, în același timp, chiar dacă timid, o lecție utilă pentru tot spectrul educațional din țara noastră. Cum caracterizați procesul de educație financiară, care este direcția pe care ar trebui să o urmeze și ce efecte ar putea genera în societate?
– Studiile ne arată că suntem la un nivel de 22% pe conceptul de cultură financiară. Practic, România este pe ultimul loc în Europa, media europeană fiind undeva în jurul a 50%. Suntem sub jumătatea nivelului de înțelegere a logicii economice. Acest indicator măsoară nivelul de înțelegere al unor fenomene economice. Faptul că înțelegem așa de puțin este relativ trist, pentru că ne arată handicapul pe care îl avem față de celelalte națiuni în a utiliza în beneficiul nostru tot ceea ce înseamnă instrumentele financiare.
Educația financiară este un exercițiu care trebuie să contamineze cât mai mulți oameni. Avem opțiunea de a ne uita la acest nivel și să ne lamentăm sau avem opțiunea de a face ceva. Acest ceva, indiferent cât de mărunt este făcut la nivelul unui individ, aduce plus valoare la nivelul societății.
Faptul că Alpha Bank ar putea rămâne singura bancă cu acționariat elen generează o responsabilitate mai mare și deschide oportunități
– Ultimii ani au generat în sistemul bancar românesc, pe palierul consolidării, câteva achiziții importante. Am asistat la numeroase exit-uri, în special în cazul băncilor cu acționariat grecesc. Este previzibil ca acest proces de consolidare să continue?
– Avem un sistem bancar permeabil la consolidare. Mă aștept ca, în perioada următoare, să se accentueze acest proces. Sunt mai multe forțe care vor contribui la acest lucru. Pe de o parte, avem o anumită dispersie la nivelul sistemului, iar – pe de altă parte – pe măsură ce crește intermedierea financiară nu toate băncile vor putea să țină pasul.
– Pe fondul acestui proces de consolidare, Alpha Bank a rămas singura banca grecească din România. Anul viitor, Alpha Bank împlinește 25 de ani de când activează în țara noastră. Care sunt planurile Alpha Bank pe termen mediu și lung pentru România? Cum apreciați activitatea Alpha Bank de anul trecut și ce obiective aveți în 2018?
– Alpha Bank este prima bancă străină care a venit în România în 1994. Suntem foarte bine integrați și bine ancorați în mediul economic din România. Avem o dimensiune respectabilă, am fost întotdeauna în top zece, am avut și o poziție mai onorantă, chiar pe podium la un moment dat. Suntem o bancă cu tradiție deja în mediul bancar din România, cu o echipă de conducere foarte stabilă în toți acești ani. Cred că acestea sunt elementele care ne-au ajutat. Faptul că Alpha Bank ar putea rămâne singura bancă cu acționariat elen generează o responsabilitate mai mare și deschide oportunități care țin tradițional de natura relațiilor dintre români și greci. Am avut un an 2017 foarte bun, cu un foarte bun exercițiu al controlului costului și un exercițiu bun al veniturilor. Am intrat bine în zona de profit operațional. Ca perspectivă, suntem interesați în a ne dezvolta segmentele care tradițional ne-au făcut recunoscuți, menținând însă echilibrul între retail și corporate.
http://www.bankingnews.ro/sergiu-oprescu-alpha-bank-arb.html
