Emiterea de obligațiuni ipotecare
Sergiu Oprescu, Președinte Executiv Alpha Bank și membru al Consiliului Director al ARB, Piața Financiară, iulie-august 2012
Măsurile adoptate în această perioadă, când criza a determinat ca finanţarea în plan internaţional să fie mai scumpă şi mai greu de obţinut, ar trebui concentrate şi cadenţate de asemenea manieră încât să permită băncilor să atragă în portofoliu resurse financiare la costuri optime, inclusiv prin lichidizarea portofoliilor de credite ipotecare. Băncile româneşti ar trebui să emită obligaţiuni ipotecare pentru a-şi finanţa portofoliile de credite şi a-şi echilibra activele pe maturităţi mai lungi, reducând astfel mismatch-ul de maturitate.
Obligaţiunile garantate cu creanţe au în general un rating de credit mai bun. Introducerea de obligaţiuni garantate cu creanţe imobiliare ar permite instituţiilor de credit să atragă resurse financiare la un cost mai scăzut decât prin alte instrumente, ceea ce ar putea conduce la diminuarea costurilor creditării ipotecare pentru consumatori. Riscul ar fi mai redus pentru investitori decât la emisiunile de bonduri fără garanţii, iar investitorii ar putea include în listă România şi direcţiona fonduri pe zona obligaţiunilor ipotecare. Asociaţia Română a Băncilor a iniţiat demersurile pentru a conştientiza autorităţile referitor la necesitatea alinierii cadrului legislativ şi instituţional astfel încât să permită emiterea de obligaţiuni ipotecare, atrăgând astfel surse cu maturităţi mai lungi.
Emisiunile de obligaţiuni garantate cu creanţe imobiliare contribuie la extinderea maturităţii pasivelor, permiţând băncilor echilibrarea adecvată a portofoliului de active cu maturităţi lungi şi oferă stabilitate surselor de finanţare, deci implicit creşterea predictibilităţii profilelor de maturitate. Obligaţiunile ipotecare
permit emitentului să-şi diversifice baza de investitori, atât ca geografie, cât şi ca tip de investitor, iar sursa de finanţare s-a dovedit rezilientă, chiar şi în vremuri de instabilitate financiară, datorită faptului că performanţa obligaţiunilor ipotecare este conectată la performanţa obligaţiunilor de stat din ţara emisiunii şi mai puţin la performanţa emitentului.
Modificarea reglementărilor privind obligaţiunile ipotecare trebuie să asigure flexiblitate în ceea ce priveşte valuta emisiunii, existând riscul unor blocaje dacă emisiunile se fac doar în moneda naţională, iar o altă condiţie este ca pool-ul de credite să fie dinamic. Activele care ajung la maturitate sau care nu mai îndeplinesc condiţiile de eligi bilitate pot fi înlocuite de emitent, pentru a asigura în permanenţă o acoperire a obli ga ţiu nilor ipotecare cu creanţe generate de portofoliul de active.
Modificarea reglementărilor privind obligaţiunile ipotecare trebuie să asigure flexibilitate în ceea ce priveşte valuta emisiunii, existând riscul unor blocaje dacă emisiunile se fac doar în moneda naţională, iar o altă condiţie este ca pool-ul de credite să fie dinamic.
România înregistrează o situaţie atipică, fiind singura ţară din UE care nu are încă o astfel de emisiune, deşi soldul creditelor ipotecare de peste 7,8 miliarde de euro este suficient pentru a trece la emisiuni de obligaţiuni ipotecare, fiind superior portofoliului de la care statele din regiune au început astfel de ope –
raţiuni. Soldul creditelor pentru locuinţe ocupă o pondere de aproximativ 15% din soldul creditului neguvernamental acordat populaţiei şi companiilor.
România are cel mai redus stoc de credite ipotecare relativ la PIB din UE, de 5,5%, în condiţiile în care în UE- 27 media stocului de credite relativ la PIB a fost de 44,4% în 2011. Soldul obligaţiunilor ipotecare la nivel european a urcat până la 1.700 de miliarde euro la finele anului trecut, ceea ce asigură 25% din
finanţarea ipotecară, cei mai mari emitenţi de obligaţiuni ipotecare fiind Spania, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Suedia.
