Certificari de conformitate - only in romanian

Certificări naţionale şi internaţionale în domeniul conformităţii

În luna noiembrie 2011, Institutul Bancar Român (IBR) împreună cu International Compliance Association (ICA) şi International Compliance Education SRL (ICE) a format o alianță strategică, în vederea dezvoltării unui cadru corespunzător pentru profesia şi disciplina de conformitate, prin oferirea de certificări şi diplome profesionale, de programe de pregătire de specialitate în domeniile specifice: conformitate, prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a criminalității financiare. Toate certificările sunt decernate în asociere cu Universitatea din Manchester Business School şi pregătirea se va efectua local, de către IBR si ICE.

Certificările sunt construite pe standardele naţionale şi internaționale de competență în conformitate, prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a criminalității financiare.

Organizațiile susmenționate şi-au unit eforturile pentru a dezvolta şi îmbunătății standardele române de educație şi pregătire în AML/CTF, Conformitate si Prevenirea Criminalităţii Financiare, şi vor începe să conlucreze la corelarea acestora cu sistemul ocupațiilor din România.

Înființată în 2001, International Compliance Association (ICA) îşi dedică întreaga activitate dezvoltării nivelului de aptitudini, cunoştințe şi profesionalism in sfera serviciilor financiare din întreaga lume. Fiind un corp profesional cu prezență globală, şi constituit din membrii de pretutindeni, ICA a dobândit o reputație internațională în ceea ce priveşte promovarea formării, pregătirii şi educației continue, şi a dezvoltării carierei, în domeniile conformității, prevenirii spălării banilor şi finanțării terorismului şi prevenirii criminalității financiare. Partneriatul ICA cu prestigioasa Şcoală de Management în Afaceri a Universității din Manchester asigură cea mai înaltă calitate, de nivel academic, tuturor programelor.

Broşura Certificări în domeniul conformităţii

Pentru a afla mai multe informaţii despre acest proiect vă rugăm accesaţi:
http://www.ibr-rbi.ro/vechi/programe-de-training/cursuri/certificari-diplome-profesionale-in-domeniul-aml-compliance-si-financial-crime-prevention/55.html

Pentru persoanele care doresc să participe la aceste programe, puteţi consulta oferta de finanţare:
http://www.ibr-rbi.ro/vechi/uploads/files/prezentare-oferta-cr-consum-bancpost-ibr-a4_c28e.pdf