Continuam seria discuțiilor despre sistemul bancar din România cu Daniel Nicolaescu, Președintele Comisiei Juridice a Asociației Române a Băncilor, care a vorbit în cadrul interviului despre formula ratelor la credite, despre digitalizarea sistemului bancar și pericolele acestuia, dar și despre gradul de îndatorare și recomandările pentru persoanele fizice care doresc să contracteze un credit.
Daniel Nicolaescu, Asociația Română a Băncilor Foto: HotNews
“Pentru un credit pe durată scurtă m-aș uita la dobânda mai mică din acel moment. Pentru un credit pe durată mai mare probabil că aș alege să elimin această componentă a riscului, riscul de dobândă. Este greu de spus într-o anumită situație dacă va fi mai bine de ales dobânda fixă sau dobânda variabilă. De regulă clienții aleg dobânda care este mai mică în acel moment, dar pe perioade mai lungi de timp ar trebui avut în vedere că pot fi evoluții negative”, a explicat Daniel Nicolaescu referitor la dobânzile fixe și cele variabile.
Formula ratelor la credite
Există nemulțumiri din partea clienților referitoare la formula ratelor de dobânzi aplicabile creditelor?
A fost la un moment dat un punct de tensiune în relația bănci-clienți, dar acest val este spre sfârșit. Cred că s-a terminat. Dacă ne uităm la numărul estimat de litigii actual față de momentul de vârf, care a fost undeva în anul 2017, acest numar a scăzut foarte mult. Astăzi probabil că mai sunt cam 15% din numărul maxim de litigii înregistrat vreodată. Deci am putea spune că acest val s-a terminat. Pe de altă parte, aș vrea să vorbim și despre cum am ajuns aici pentru că atât pentru bănci, cât și pentru clienți, chiar pentru întreaga societate, acest conflict a reprezentat un lucru supărător, a generat tensiuni în relația clienți-bănci și a generat neîncredere.
Din păcate, acest lucru a fost cauzat de modul de aplicare a unei directive, care în România s-a aplicat retroactiv, adică și creditelor care erau în vigoare în momentul implementării directivei printr- o celebră ordonanța de urgență a guvernului. Aceasta nu s-a aplicat doar creditelor care urmau să se încheie din acel moment, ci s-a aplicat și pentru perioada trecută, ceea ce a dus la un val de litigii, întrucat ceea ce fusese permis a devenit (retroactiv) nelegal.
Mai există în discuție și alt gen de clauze abuzive, cum le-au spus clienții, care se dispută încă în contracte?
Au fost, în afară de celebra clauză cu dobânda, cele legate de diverse comisioane: de administrare, de procesare. Au fost și cele legate de creditele în franci elvețieni, unde trebuie spus că noi în România, spre deosebire de alte țări, am putut acorda credite direct în franci elvețieni. Alte țări au acordat credite în monedele lor naționale și acestea erau indexate la francul elvețian. Dar clienții primeau în cont fie forinți, fie zloți și iau aceste două exemple pentru că au fost cazuri celebre din aceste țări care au ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Spre deosebire de acele țări, în România s-au acordat credite direct în franci; Codul nostru civil permitea și prevedea acest lucru încă din primul Cod Civil, cel din 1864. Și atunci, pentru că am avut această prevedere, instanțele au înțeles ca nu era greșit sa fie cerută rambursarea în franci și de regulă băncile au câștigat litigiile respective.
Au fost și alte clauze, dar repet, acum acest val s-a terminat și aș mai spune că eu cred că se vede lipsa de rea intenție a băncilor. Se vede din faptul că post ordonanța de urgență a Guvernului 50/2010, numărul acestor litigii a fost și este foarte, foarte mic. Ceea ce înseamnă că băncile au respectat cadrul legal, iar atunci când nu exista cadrul legal, sigur că au făcut ceea ce puteau să facă în acel moment.
Domnule Nicolaescu, suntem încă într-o perioadă cu inflație ridicată și aș vrea să vă întreb dacă această inflație ridicată contribuie, într-un fel sau altul, la riscul de supraîndatorare a populației?
Într-adevăr, după perioada în care dobânzile au fost la minimuri istorice, acum dobânzile au crescut. Cred că sunt în continuare pe un trend de creștere și sigur că, în cazul clienților care au optat pentru dobânda variabilă, aceasta duce la o creștere a sarcinii datoriei și clienții plătesc mai mult din veniturile lor decât la momentul contractării creditelor.
Și în acest domeniu există reglementări care vin să îi protejeze pe clienți. Avem acum o reglementare care prevede că gradul maxim de îndatorare este de 40% la creditele în lei și poate merge până la 45% atunci când un client își folosește creditul pentru a achiziționa o primă locuință și dacă n-a deținut una anterior.
Dacă creditul contractat este în valută, gradul de îndatorare este de 20%, dacă clientul nu are acoperire naturală la valută. Această reglementare e valabilă din 2013, dar chiar și înainte de ea am avut o altă reglamentare care era chiar mai permisivă, care permitea clienților să se îndatoreze până la maxim 60% în baza unor norme care erau verificate de către Banca Națională. Astfel de prevederi au existat întotdeauna. Ele sunt, evident, menite să îi protejeze pe clienți, însă oricât ar interveni legiuitorul, cred că trebuie să fim conștienți că e nevoie de un pic de prudență și din partea clienților, astfel încât să nu se îndatoreze la maximul permis de lege, să-și facă o analiză și să nu se expună prea mult atunci când apelează la un credit.
Aș mai spune ceva aici, pentru că ați vorbit de creșterea gradului de îndatorare și vorbim de dobânzi variabile. A existat la un moment dat într-un proiect de lege o exprimare în care se spunea că legiuitorul își dorește să elimine hazardul și trebuie să spunem că nu ne putem gândi că am putea elimina hazardul. Cine are un credit cu o dobânda variabilă se poate aștepta și la creșterea dobânzii.
Dobânda variabilă sau dobânda fixă? Aici e o alegere pe care în acest moment poate că unii dintre clienți ar fi tentați să o facă în favoarea unei dobânzi fixe sperând că nu mai cresc dobânzile. Pe de altă parte, dacă estimările privind scăderea inflației se confirmă, s-ar putea să fie prins într-o mică capcană. Ce îi sfătuiți pe clienți să facă?
Foarte greu de spus. Cred că foarte putină lume ar putea să dea un astfel de sfat. Ceea ce trebuie spus este că o dobânda fixă elimină riscul unor creșteri în viitor și atunci clientul știe că are o sarcină a datoriei care va rămâne constantă. O dobânda variabilă îl expune pe client la riscul creșterii, dar poate aduce și beneficii. În opinia mea, sau ce aș face eu personal: pentru un credit pe durată mică m-aș uita la dobânda mai mică din acel moment. Pentru un credit pe durată mai mare probabil că aș alege să elimin această componentă a riscului, riscul de dobânda. Dar repet, este greu de spus într-o anumită situație dacă va fi mai bine într-un fel sau altul. De regulă clienții aleg dobânda care este mai mică în acel moment, dar pe perioade mai lungi de timp ar trebui avut în vedere că pot fi evoluții negative.
“M-aș feri să mă expun la gradul maxim de îndatorare și acesta este un sfat pe care l-aș tuturor clienților, indiferent de cât de mult ar părea la început că au nevoie de o suma mare la început”
Aș vrea să revenim puțin la procentul de îndatorare, 40-45% maxim. E precaut să ajung la maximul acesta pe care mi-l permit reglementările?
Părerea mea personală este că nu ar trebui mers la maxim cu gradul de îndatorare. Mai ales dacă avem în vedere un credit pe termen lung. Aș putea spune ce aș putea face acest lucru dacă aș miza pe faptul că într-o perioadă nu foarte lungă de timp după contractarea creditului as miza pe anumite venituri, cu un anumit caracter de certitudine. Astfel, aș putea să mă expun mai mult la început știind că pot să plătesc ulterior anticipat o parte sau chiar tot creditul. Dacă nu aș avea o astfel de așteptare sau niciun element care să mă conducă la ideea că aș putea avea în viitor posibilitatea rambursării anticipate eu m-aș feri să mă expun la gradul maxim de îndatorare și acesta este un sfat pe care l-aș tuturor clienților, indiferent de cât de mult ar părea la început că au nevoie de o suma mare.
Ce reglementări anticipați în domeniul protecției consumatorului începând de anul viitor?
Deja există o directivă europeană în acest sens, a fost deja publicată, va trebui să fie implementată și la noi din 2025. Și acolo sunt reluate o serie de prevederi pe care noi le avem în vigoare și în acest moment, prin efectul acelei ordonanțe de urgență a Guvernului pe care am amintit-o. Nu vor fi lucruri cu totul și cu totul noi, e o directivă care se referă la creditele de consum și, în linii foarte mari, se precizează cum clienții trebuie să primească anumite informații înainte de contractarea creditului, așa cum se întâmplă și acum, că vor trebui să aibă un interval de timp suficient pentru a face analiza principalelor caracteristici ale creditului, lucru pe care îl avem și acum. Există acest formular european de informații standard. Clienții au 15 zile să analizeze informațiile și pot renunța la acest termen și încheia contractul mai repede și de multe ori clienții aleg să reducă această perioadă și să semneze mai repede. Sfatul ar fi să își ia timp și să citească, să înțeleagă ceea ce li se oferă. Deci aici nu sunt lucruri noi. Ca și acum, clienții vor putea să renunțe la contract urmând să plătească doar partea de dobândă aferentă perioadei în care au beneficiat de credit. Băncile nu vor putea să perceapă alte costuri cu excepția costurilor plătite unor autorități administrative și care sunt legate de acordarea creditului, ceea ce este cu adevărat nou. Și aici se vede încă o dată și preocuparea legiuitorului european de a împiedica excesele.
Pentru prima dată în contract clienții vor trebui anunțați printr-o formulare de genul “atenție, banii costă bani”, ca să știe că totuși împrumutul are o astfel de componentă. De asemenea, va fi interzisă publicitatea care pune accent sau se bazează pe faptul că un credit se poate lua cu ușurință, publicitatea care pune accent pe faptul că se poate lua cu rapiditate un credit și publicitatea care pune accent pe faptul că există o perioadă de grație la plata ratelor mai mari de trei luni. Se poate vedea deci, o preocupare a legiuitorului de a asigura că cei care doresc un credit să-și ia un timp, să analizeze și să nu se grăbească înainte de a face pasul respectiv.
Vorbim despre digitalizare deja din timpul pandemiei, băncile au fost cumva nevoite să parcurgă mai repede acest proces. În același timp, începem să ne dăm seama că există și unele riscuri. Digitalizarea asta pe viteză mare, ce riscuri presupune? La ce ne-ați sfătui să fim mai atenți?
Da, e așa cum ați spus, ați observat foarte bine. Digitalizarea e un trend care deja este prezent în întreaga industrie bancară și nu doar în industria bancară. Dacă vedem ce apare în media, inclusiv în cea online, toată lumea vorbește despre digitalizare, băncile nu fac excepție. Ori de câte ori am citit un articol legat de planurile unor bănci, digitalizarea era prezentă, deci este evident că aceasta este calea și pandemia ne-a grăbit procesul.
Aș spune în primul rând că digitalizarea e o evoluție și este un proces care aduce beneficii pentru client. E vorba de faptul că acesta stă în confortul casei sale, e vorba de faptul că accesibilitatea este mai mare, disponibilitatea, care practic este 24h/zi 7 zile/săptămână cu o mică precizare aici: sigur că băncile trebuie să încerce să asigure această disponibilitate 100%, dar se mai întâmplă să existe sincope. Iar pentru bănci principalul beneficiu este evident: sunt costurile operaționale mai mici, mai puține unități, costurile cu arhivarea, care nu sunt deloc triviale. Deci e un proces care aduce beneficii pentru toată lumea. Dar, așa cum ați spus apar și cei care sunt de partea întunecată a forței, care doresc să profite de acest fenomen.
Un email trimis la trei sau la patru dimineața ar trebui să trezească suspiciuni, fiindcă probabil nu e un angajat al unei bănci care trimite mailuri la astfel de ore.
Și aici sunt câteva sfaturi de care clienții ar trebui să țină seama. Ce e de spus aici? În primul rând, PIN-ul unui card nu se dezvăluie niciodată. Banca nu îi va cere clientului să-și dezvăluie PIN-ul. Altfel băncile, când trimit PIN-urile, le generează anumite aplicații și nu sunt stiute nici măcar angajații băncilor. Deci nu dezvăluiți PIN-ul. Băncile nu cer clienților prin SMS-uri sau prin email-uri să confirme anumite date. Nu le trimit clienților, prin SMS sau prin email, notificări cu privire la actualizări, la confirmări ale unor date. Astfel de lucruri se întâmplă pe platformele băncilor. Și încă o dată revin la PIN, acesta nu trebuie dezvăluit niciodată și am văzut că se fac eforturi în privința asta, eforturi de educare.
În primul rând, am văzut pe site-urile multor bănci repetate lucrurile pe care în linii mari le spun eu aici, iar acum există demersuri făcute instituțional. Cred că într-o altă întâlnire, o colegă de-a mea se referea la asta. Este o cooperare între Asociația Română a Băncilor, Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Există chiar un site, sigurantaonline.ro, cu sfaturi pentru cei care doresc să se ferească de astfel de lucruri. Și aș mai spune, revenind la ce să facă sau să nu facă clienții sau la ce să fie atenți, câteva lucruri care nu țin neapărat de bănci. Atunci când un mesaj încearcă să creeze o presiune psihologică de genul “acționează acum”, “intră acum” că dacă nu se întâmplă ceva rău, genul ăsta de mesaje care pun accentul pe urgență, pe niște consecințe nefaste pentru client, nu sunt trimise de bănci și cred că nici de alte companii. Mesaje în care fie apar greșeli de ortografie, fie există exprimări care sunt un pic nefirești, ar trebui să nască suspiciuni. Și încă ceva ce poate să pară lipsit de relevanță: de exemplu, un email trimis la 3 sau la 4 dimineața ar trebui să trezească suspiciuni, fiindcă probabil nu e un angajat al unei bănci care trimite mailuri la astfel de ore. Deci, cu puțină atenție, riscurile pe care digitalizarea le aduce într-adevăr, pot fi evitate.
Când vorbim despre digitalizare, ce ne așteaptă nou în viitor? Am văzut, poți să-ți deschizi un cont bancar online mai ușor, poți să transmiți documente online. Sigur, există și servicii mult mai avansate, dar pentru clientul obișnuit, ce ar însemna, practic principalele direcții de digitalizare într-o bancă?
Principali piloni sunt înrolarea clienților la distanță și acest lucru se face astăzi și pot să revin un pic să explic cum. Cel de-al doilea pilon: semnătura electronică: și aici există o serie de demersuri care se fac în clipa de față. Cel de-al treilea pilon: accesul la baze de date care să permită actualizări.
Revenind cu detalii: În momentul de față deschiderea relației cu clientul la distanță se poate face. Din fericire, avem norme emise de către Autoritatea pentru Digitalizarea României în 2021, care explică foarte clar ce trebuie să facă, ce sistem ar trebui să aibă o bancă pentru a i se permite să facă înrolarea clienților în distanță. Și asta cred că se întâmplă. Înainte de aceste norme, lucrurile erau un pic neclare pentru că există o prevedere care obligă băncile să-și identifice clienții și atunci era un pic neclar dacă pot sau nu pot să fac asta fără să-i vadă. Acum, acest lucru s-a rezolvat.
În ceea ce privește semnătura electronică a fost adoptată în Senat o nouă lege. La un moment dat, am avut nu mai puțin de patru în circuitul legislativ. Acum avem o lege care a trecut de Senat și care, așa cum o percepem noi, este una bună, pentru că aduce un pic de democratizare, pentru că recunoaște, dă mai multă valoare semnăturii avansate. Probabil că nu e cazul să intrăm în detalii tehnice, dar sunt trei tipuri de semnătură electronică: simplă, avansată și calificată. Până acum, doar cea calificată era socotită ca fiind egală, dacă vreți, cu semnătura clasică olografă. Această lege ar urma să dea o valoare mai mare și semnăturilor avansate, ceea ce este un lucru foarte bun. În legătură cu cel de-al 3-lea pilon, cu accesul la bază de date, există și aici o lege din 2022, care se referă la schimbul de date între sisteme informatice și crearea platformei naționale de interoperabilitate, ceea ce va permite băncilor să se conecteze la diverse registre și să își extragă de acolo date, sigur, în baza unor contracte, în baza unei analize privind legitimitatea, scopul în care banca face lucrul ăsta. Deci e posibil într-un viitor nu foarte îndepărtat un scenariu de genul clientul stă acasă, accesează site-ul băncii, banca accesează cartea funciară, sistemul național informatic de evidență a populației, după ce au fost acceptate în prealabil, își extrage de acolo toate datele, îi face clientul o ofertă, clientul o semnează cu semnătură electronică și totul se oprește la această parte, fără să fie nevoie de deplasarea clientului la bancă sau în altă parte.
Acesta este un scenariu plauzibil, chiar daca mai avem nevoie de niște lucruri. Vă spuneam de legea aceasta din 2022. Încă mai sunt aspecte de reglementat acolo, încă nu este totul foarte clar din punct de vedere operațional, deci vor trebui completate. Dar, cadrul există. Dacă s-ar rezolva și partea cu semnătura electronică atunci probabil că cei trei piloni (accesul la baze de date, identificarea la distanță și semnătura electronică) vor fi toți atinși și rezolvați.
Acestea sunt cele 3 elemente de reglementare care ar putea să facă digitalizarea un proces încheiat cu succes sau mai trebuie și alte lucruri?
Aceștia sunt 3 piloni care cel puțin pentru această etapă ar rezolva lucrurile. Unul dintre ei este deja rezolvat, cel cu înrolarea clienților la distanță, cum am spus.
Într-un viitor probabil mai îndepărtat ne putem imagina și alte lucruri pentru că se discută foarte mult despre inteligența artificială. Au apărut tot felul de discuții, de la scenarii fataliste de genul “urmează sfârșitul lumii ca în Matrix” până la scenarii în care oamenii spuneau “acest lucru va ajuta omenirea, va fi un lucru bun”. Probabil așa cum e întotdeauna, adevărul e pe undeva pe la mijloc, dar mă aștept ca în viitor astfel de instrumente care folosesc inteligența artificială să fie folosite pe scară și mai largă. Există deja aplicații care pot să înțeleagă texte, context, nu doar să caute cuvinte cheie astfel că munca unor întregi echipe de oameni ar putea fi înlocuită de astfel de instrumente, iar oamenii pot face altceva.
Din perspectivă juridică, va fi nevoie de o reglementare a inteligenței artificiale, deja se discută de asta, dacă vorbim de inteligența artificială generativă, cea care caută prin diverse surse și produce ceva, se discuta de drepturi de autor și cum ar trebui protejate. Probabil vom ajunge și acolo într-un viitor ceva mai îndepărtat.
Înțeleg că discuția fundamentală când vine vorba de inteligența artificială este un soi de cod etic de utilizare.
Da, așa este, știu că este în pregătire o reglementare europeană care spune că în funcție de cât de intruzivă ar putea fi inteligența artificială ar trebui să fie trei nivele: lucruri care ar trebui să fie aproape interzise sau permise doar ca excepție (de exemplu cele care prelucrează date biometrice, precum recunoașterea facială sau cele care permit o clasificare a clienților în funcție de un anumit comportment sau chiar de un statut economico-social) și altele care sunt mai puțin intruzive și ar putea fi folosite. Deja se discută și despre drepturile de autor. Am văzut la un moment dat o analiza apropos de principalii poli ai lumii în care trăim, Europa, China și Statele Unite. Mi s-a părut interesant că în China se spune că utilizarea inteligenței artificiale trebuie să fie făcută în acord cu valorile de bază ale socialismului.
Sursa: click aici
